Utilaj agricol, depistat pe autostradă

Un tânăr a surprins într-un video o combină agricolă care se deplasa pe autostrada A1, în apropiere de Arad. În cursul zilei de joi, utilajul a fost filmat circulând pe banda de urgență. Șoferul, uimit de apariția de pe autostradă, l-a filmat și a postat filmulețul pe rețelele de socializare. Conform Codului Rutier, utilajele agricole nu au dreptul de a circula pe autostradă.

 

Furt din supermarket

Polițiștii Secției nr.2 Micălaca au depistat în flagrant un bărbat care fura dintr-un supermarket. Polițiștii cercetează un bărbat de 46 de ani, din Secusigiu, care a fost depistat în flagrant, în timp ce sustrăgea produse nealimentare în valoare de aproximativ  210 lei, dintr-un supermarket de pe Calea Radnei din municipiu. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

             

 

A furat un telefon mobil

Polițiștii orașului Ineu au identificat o femeie bănuită de furtul unui telefon mobil. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în data de 19 iulie a.c., în timp ce se afla în incinta unui supermarket din Ineu, profitând de neatenția persoanei vătămate, i-ar fi sustras telefonul mobil aflat pe un pult. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele femeii fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

             

Șoferi amendați

În 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat peste 150 de amenzi în trafic. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 158 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei. Dintre acestea, 16 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 142 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 13 permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției