Hoți de combustibil, depistați de jandarmi
Vineri, un echipaj de jandarmi din Chișineu-Criș a depistat două persoane ce sustrăgeau combus­tibil. Cele două persoane au fost observate în timp ce colectau, în recipiente de plastic, motorină sustrasă din rezervorul unui excavator aflat în curtea unei instituții situată pe strada Gării, din orașul Chișineu-Criș. La vederea echipajului, persoanele au urcat într-un autoturism și s-au îndepărtat. Una dintre ele a fost depistată în zona centrală a orașului. La controlul efectuat, în autoturismul său au fost găsite trei recipiente a câte 20 litri fiecare, pline cu motorină. Persoana a fost identificată ca fiind Dorin I., de 24 de ani, cu domiciliul în Arad. Întrebată despre proveniența combustibilului, persoana a recunoscut că a sustras-o, cu ajutorul unui prieten, din rezervorul excavatorului în apropierea căruia au fost observați. Au fost întocmite actele de sesizare aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. (C.G.)

Au deţinut ilicit 19.800 de ţigarete
Poliţiştii au depistat pe strada Constantin Brâncoveanu, din municipiu, un bărbat de 44 de ani şi o femeie de 43 de ani, ambii din judeţul Călăraşi, în timp ce deţi­neau ilicit, în mai multe pungi din plastic, 19.800 de ţigarete marca Rothmans, timbrate necorespunzător cu timbru de Republica Ucraina, ţigarete pe care cei doi ar fi intenţionat să le transporte în Germania. Pe numele celor în cau­ză a fost întocmit un dosar de cer­cetare penală sub aspectul săvâr­- şirii infracţiunii de contrabandă, întreaga cantitate de ţigări fiind reţinută în vederea continuării cercetărilor.  C.G.)

Recomandările redacției