maceaSăptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun“ a fost pentru elevii ciclului primar de la Şcoala Generală „Pavel Covaci“ Macea o inspirată întâlnire cu caiaciştii Călin Nica şi Richard West. Învăţătorul Ioan Stana ne spune: „Totul a început parcă pe melodiile celebrului vals Valurile Dunării, caiaciştii dirijând peripeţiile petrecute de ei de-a lungul fluviului. Întâlnirea a avut loc la Căminul Cultural Macea, care a fost ocupat de micuţii elevi. Cei doi caiacişti au răspuns cu plăcere întrebărilor puse de elevi. Ma­nifestarea s-a încheiat cu o fotografie de grup. Cel mai mare succes l-a avut una din ambarcaţiunile cu care cei doi temerari au navigat pe Dunăre.“ (P.D.)

Recomandările redacției