Sorții au vrut ca Progresul Pecica să înfrunte între etapele 2-5 toate formațiile din județul Timiș. Seria a început prost pentru „galben-albaștri”, 0-2, la Becicherecu Mic, însă revanșa poate fi luată față de județul vecin în următoarele trei săptămâni. Două sâmbete la rând, pe arena „Pădurice” ajung ACS Poli și CS Dumbrăvița, pentru ca mai apoi trupa lui Stupar să călătorească pe autostradă până la Ghiroda și Giarmata Vii.
Așadar, mâine, pecicanii țintesc primul succes stagional în fața retrogradatei ACS Poli, formație ce pare în derivă din punct de vedere organizatoric. În schimb, la nivel de bancă tehnică, lucrurile par mai echilibrate mai ales după numirea ca antrenor principal al lui Silviu Bălace. Fostul fundaș stânga a purtat tricoul „alb-violet” în peste 100 de prilejuri, în perioadele 2003-2006 şi 2012-2015, contribuind la cele două promovări în Liga 1 reuşite în aceşti ani. După ce a pus punct carierei sale de fotbalist în 2015, a înfiinţat propria şcoală de fotbal, Galaxy Timişoara. „Avem în lot ucători cu calitate, dar avem enorm de muncă împreună. Cum am spus, timpul ne presează, este campionatul început şi trebuie să luăm totul din mers. Până în iarnă sper să îi capacitez pe aceşti copii şi să intre lucrurile pe făgaşul normal. Avem obiectivul de a ne menţine şi, totodată, de a reda jucătorilor plăcerea de a juca fotbal. Mai este nevoie de completări în lot şi ar fi bine să avem încă trei-patru jucători cu experienţă. Vor fi greu de adus, dar nu rezolvăm nimic dacă ne plângem, trebuie să luăm situaţia aşa cum e şi să scoatem maximul din ea, să obţinem rezultate”, a spus tânărul tehnician pentru acspoli.ro. Omologul lui Bălace pe banca pecicanilor va fi la acest meci Dan Țapoș. Dan Stupar și Marius Grad se află în vacanță, iar misiunea pregătirii acestei confruntări o are antrenorul cu portarii. Una dintre „armele” sale va fi, fără doar și poate, Bogdan Bozian, obișnuit cu întâlnirile împotriva „alb-violeților”. Nu mai departe de sezonul trecut, în toamnă, când evolua în tricoul lui ASU Poli, experimentatul mijlocaș aducea victoria echipei sale cu un gol marcat pe „Electrica”. „Numirea lui Bălace pe banca tehnică l-ar putea da un impuls adversarilor. Cu siguranță, toți vor să-i demonstreze noului antrenor că merită un loc în primul 11, dar nu ar trebui sa ne preocupe prea mult schimbările sau problemele celor de la Timișoara. Noi vrem sa câștigăm sâmbătă și să demonstrăm ca la Becicherec jocul slab a fost un accident. Sunt convins că ne vom mobiliza mult mai bine și va veni și prima victorie stagională. Probabil, ne-am dat seama ca simpla noastră prezență pe teren nu rezolvă cele trei puncte și acum știm ce avem de făcut sa nu mai repetam greșelile din etapa trecută”, a spus Bozian, component al echipei pecicane din această vară, după promovarea în Liga a III-a.
Wild revine după suspendare, așa că Progresul are tot lotul valid pentru disputa de sâmbătă, de la ora 17.
Formații probabile:
Pecica: Creța – Ilan, Gabor, Wild, Aldan – S. Popa, Arsene – Mager, Bozian, Copil – Szekely.
ACS Poli: Mosoarcă – Sporin, Cochințu, Podină, Popa – Ochea, Oprea, Chiriac, Iseini – Velcotă – Pădurariu.

Recomandările redacției