În cursul zilei de joi, procurorii  DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au efectuat un număr de 51 de percheziţii  domiciliare pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Arad şi Bihor, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din cetăţeni români şi ucraineni, specializat în contrabanda cu ţigarete de provenienţă extra comunitară. „În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că grupul infracţional era foarte bine organizat, fiecare membru având roluri precise în derularea activităţilor infracţionale, în ceea ce priveşte  trecerea ţigărilor peste frontieră, transportul şi depozitarea acestora în diferite locaţii şi comercializarea lor către diferiţi clienţi.  Pe timpul monitorizării s-au confiscat de la membrii grupului, în urma unor acţiuni punctuale, peste 55.000 de pachete cu ţigarete în valoare de 610.000 lei, cantitate care urma să fie introdusă ilegal în ţară în vederea comercializării”, se arată într-o informare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Astfel, au fost găsite şi ridicate în vederea  continuării cercetărilor mai multe baxuri cu ţigări de provenienţă ucraineană, înscrisuri şi indicii care atestă implicarea celor vizaţi în activităţi infracţionale, telefoane mobile şi cartele  telefonice în diferite reţele, importante sume de bani în lei şi valută, arme cu lunetă şi muniţie aferentă obţinută ilegal, droguri. La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare au fost aduse, în vederea audierii, un număr de peste 40 de persoane. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ITPF Oradea, ITPF Timişoara, BCCO Oradea, SCCO Satu Mare, IPJ Satu Mare şi IPJ Bihor, Grupărilor Mobile de Jandarmi Cluj  şi Oradea, IJJ Maramureş şi IJJ Satu Mare.

Recomandările redacției