În sfârşit, politicienii români au început să înveţe câte ceva din tehnicile de manipulare ale serviciilor secete. Proba aserţiunii de mai sus se întâmplă chiar în aceste zile, când fruntaşii de la Educaţie utilizează tehnica perdelei de fum. Adică lansează pe piaţa media un flagrant realizat la un liceu oarecare din Bucureşti, în vreme ce, pe uşa din dos, slăbesc dificultatea subiectelor de la bacalaureat, încât până şi cei mai modeşti dintre absolvenţii de liceu declară că acestea au fost cât se poate de uşoare. Aşa se face că, în vreme ce maneliştii de la televiziunile de ştiri freacă până la epuizare subiectul flagrantului de la liceul cu pricina din Bucureşti, cei care susţin bacalaureatul şi au deprins, cât de cât, să scrie şi să citească, se vor vedea cu mult-râvnita diplomă în buzunar. De ce au nevoie guvernanţii ca examenul de bacalaureat să fie cât mai accesibil? Fireşte, scopul politic este acela de a arăta celor „şase milioane şi ceva de votanţi” că le pasă de odraslele acestora şi de „viitorul” lor. Scopul mercantil este acela de a umple iarăşi amfiteatrele universităţilor cu studenţi şi de a le lua banii. În felul acesta profesorii universitari – care au monopolizat destinele educaţiei româneşti – îşi umflă buzunarele cu sume foarte mari de bani. Din acest motiv au fost desfiinţate şcolile profesionale, pentru ca toţi elevii să urmeze liceul şi, apoi, facultatea. Fireşte, pe nimeni nu interesează că 80% din economia ţării reclamă forţă de muncă calificată, nu bacalaureaţi sau licenţiaţi. După cum iarăşi pe nimeni nu interesează că jumătate dintre taximetrişti posedă diplomă de licenţă… V-aţi întrebat, oare, de ce se face atâta vâlvă pentru un sărman examen de bacalaureat, care nu-ţi oferă nimic, în vreme ce despre examenele de licenţă nimeni nu suflă o vorbuliţă? V-aţi întrebat de ce nu cade aproape nimeni la examenul de licenţă şi cu atât mai puţini cad la cel de masterat? Şi-acum, revenind la „lucrătura” de la liceul din Bucureşti, pricepeţi care este mobilul perdelei de fum şi cât de subtil au început să ne „joace” guvernanţii noştri? În realitate, totul este doar o afacere, iar efectele acestor practici sunt deosebit de vizibile: mergeţi pe şantier şi vedeţi ce „meserie” ştiu „muncitorii” de-acolo. Vă luaţi cu mâinile de cap…

Recomandările redacției