M ai multe persoane s-au îmbolnăvit după ce au făcut baie într-un lac toxic din Galicia, Spania, potrivit unor relatări din presa locală, scrie Mediafax.
Lacul s-a format într-o fostă carieră minieră prin care se exploata Wolfram, aceasta fiind folosită în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi mai apoi aban­donată. Culoarea atractivă a apei este cauzată de contaminarea cu substanţe chimice periculoase.
Unii utilizatori de pe reţeaua socială Instagram s-au îmbolnăvit şi au prezentat eczeme pe piele, precum şi alte probleme la sistemul digestiv, după ce au înotat în lac pentru a surprinde fotografii de invi­diat.
Un utilizator a declarat pentru postul spaniol de televiziune Publico că după ce a înotat în lac a suferit de probleme la stomac şi s-a ales cu o iritaţie pe piele timp de două săptămâni.
O altă persoană a fost internată la spital din cauza unor simptome similare, scrie UniLad.
„Expunerea scurtă va cauza, cel mai pro­babil, iritaţia ochilor şi a pielii, dar o expunere îndelungată în apa contamintă a lacului poate re­zulta în afec­tarea gravă a sistemului digestiv”, spune Manuel Ferreiro, medic la Spitalul Universitar A Co­runa.
Mina a fost abandonată în anii ‘80, dar a fost folosită anterior pentru extragerea de Wolfram, component folosit în producţia de oţel şi becuri, scrie The Independent.

Recomandările redacției