Pesta porcină, extinsă în județ: toți porcii din satul Cintei vor fi omorâți, pe fond de noi focare

0
392

Toți porcii din Cintei – Zărand vor fi sacrificați, din cauza răspândirii focarului de pestă porcină.

Pentru că virusul pestei porcine s-a extins repede și focare noi au fost depistate zilele acestea la Zărand, autoritățile s-au reunit din nou pentru a dezbate problema.

Miercuri, la Prefectură s-a desfășurat ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), în care s-a discutat situația generată de prezența virusului pestei porcine africane de la nivelul satului Cintei, comuna Zărand, la aceasta fiind prezent vicepreședinte – subsecretar de stat al ANSVSA, Traian Petcu.

„În vederea izolării virusului pestei porcine africane și împiedicării răspândirii acestuia spre alte localități ori, spre mari ferme de suine aflate în apropiere, în ședința Comitetului Local pentru Combaterea Bolilor s-a luat decizia sacrificării tuturor porcilor din satul Cintei, comuna Zărand. Decizia a fost luată în contextul existenței a trei focare confirmate și a două suspiciuni în localitatea respectivă.

Proprietarii animalelor sacrificate vor fi despăgubiți de Guvernul României“, a susținut subsecretar de stat al ANSVSA, Traian Petcu.

Așadar, după legislația în domeniu, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului de pestă porcină africană se instituie zone de protecție. Instituțiile reprezentate în CLCB vor face toate eforturile pentru împiedicarea răspândirii virusului, protejarea marilor ferme și asigurarea aprovizionării populației cu carne de porc. Având în vedere natura devastatoare a virusului PPA și răspândirea sa pe căi diverse, sacrificarea tuturor porcilor din Cintei este o măsură preventivă necesară. În paralel continuă vânătoarea porcilor mistreți din zonele unde a fost identificată prezența virusului pestei porcine africane.

Proprietarii animalelor sacrificate și neutralizate din cauza pestei porcine africane, în condițiile legii nu trebuie să-și facă probleme în privința daunelor, întrucât vor fi despăgubiți.

Săptămâna trecută, la Prefectură se discutau situațiile din alte zone, precum Pecica, unde de asemenea a fost depistat un forcar. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.