Peste 1.000 oferte de angajare sunt disponibile pentru șomerii arădeni

0
110
Supermarket

Deși în sezonul estival, la Agen­ția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) au fost anunțate cele mai multe oferte de angajare, și la început de toamnă, oferta de job-uri este variată. Un număr de 1.111 oferte de lucru pun la bătaie angajatorii arădeni, potrivit datelor provenite de la agenția locală de șomaj.
Șomerii arădeni au cele mai mari șanse de angajare în industrie și comerț. Se caută în număr mare: ambalatori, analiști în industrie, casieri, confecționeri cablaje auto, confecționeri articole din lemn și articole textile, controlori calitate, croitori și cusători în firme industriale.
De asemenea, multe firme sunt interesate să angajeze lucrători în comerț, vânzători și gestionari. Se mai fac angajări pe posturi de lucrători sortatori deșeuri, manipulanți mărfuri, mecanici auto, montatori subansamble, tehnicieni unelte, tehnicieni electronică, șefi logistică, șefi raion și mulți muncitori necalificați, pentru diverse activități. Șomerii se mai pot încadra ca operatori prelucrare date, operatori mașini – unelte, recepționeri, sudori, tinichigii și tâmplari, în funcție de experiență. De asemenea, sunt libere multe locuri de muncă pentru șoferi autoturisme, camionete și mașini de mare tonaj.
Se fac recrutări și pentru posturi la care sunt necesare studii superioare sau cursuri specifice. Printre acestea se numără: asistent farmacist, funcționar administrativ, inginer electromecanic, inginer insta­- lații și construcții, proiectant inginer și expert inginer silvic.
Pentru mai multe informații legate de posturi și angajatori, arădenii interesați trebuie să ia legătura cu reprezentanții Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.