Peste 1.600 de participanţi la Untold au avut nevoie de ajutor din partea salvatorilor, 39 dintre aceştia fiind duşi la spital. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de duminică spre luni, fiind asistate 524 de persoane.
Potrivit IGSU, în perioada 2-5 august, peste 700 de pompieri, personal medical de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD au asigurat măsuri suplimentare, la festivalul de muzică Untold din Cluj-Napoca. Au fost mobilizaţi pompieri din IGSU, Cluj, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Maramureş.
Salvatorii au acordat prim ajutor calificat pentru 1.639 persoane, care au semnalat pro­- bleme medicale, iar 39 dintre acestea au fost transportate la unităţi spitaliceşti. Comparativ cu ediţia 2017 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o uşoară scădere de 4.5%.
Afecţiunile pentru care a fost necesară intervenţia salvatorilor au fost diverse, fiind întâlnite solicitări pentru simple escoriaţii, dureri de cap, consum în exces de alcool până la suspiciuni de fracturi sau traumatisme severe. Atât pe timpul zilei, cât şi noaptea, echipe de salvatori formate din pompieri militari ai ISU au patrulat în zonele unde s-au derulat concerte, pentru a preveni eventuale situaţii de urgenţă şi pentru a ajuta persoanele cu afec­ţiuni medicale.
Pe durata festivalului, la locul evenimentului au fost operaţionalizate şase puncte medicale avansate, deservite de personal şi echipamente medicale ale UPU-SMURD Cluj, precum şi studenţi voluntari ai SMURD Cluj. Premergător evenimentului, inspectorii ISU Cluj au desfăşurat controale preventive atât la amenajările temporare şi obiectivele din perimetrul locaţiei, cât şi în zonele adiacente.

Recomandările redacției