greva1Angajaţii din sistemul sanitar vor intra din 28 noiembrie în grevă generală pe termen nelimitat şi sunt ferm hotărâţi să ceară demisia ministrului Sănă­tăţii, pentru că nu s-a rezolvat niciuna dintre solici­tările transmise. Începând chiar de astăzi, Federaţia Sanitas va notifica toate spitalele din ţară pentru îndeplinirea condiţiilor legale „pe o lege făcută prost de Guvernul Boc”, cum afirma prim-vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi. Până atunci, însă, vor avea loc mai multe acţiuni care vor precede acest gest extrem, cum ar fi o grevă de avertisment, pe data de 25 noiembrie, de la ora 8,00, la 10,00.
La nivelul judeţului Arad, Federaţia Sanitas numără peste 2.000 de membri, dar numărul celor care îşi vor revendica drepturile va fi mult mai mare, ţinând cont că vor participa şi angajaţi care nu fac parte din nicio coaliţie sindicală. Delia Bonca, preşe­dintele arădean al Sanitas, aflată la Bucureşti, ne-a declarat că la nivel de Arad este deja semnat un accord de coaliţie şi cu medicii, farmaciştii, psihologii, Camera Medicilor şi Societatea Medicală, pentru a atrage atenţia conducerii Ministerului Sănătăţii asupra problemelor grave din sistem. Acordul prezintă o serie de revendicări comune a Coaliţiei Profesio­niştilor din sistemul sanitar.
„Conflictul este deschis de Federaţie la ni­velul Ministerului Muncii. Atât greva de aver­tisment, cât şi cea generală vor fi organizate la nivelul fiecărui spital. Fiţi convinşi că suntem suficienţi! Am strâns destule semnături cât să putem declanşa greva generală. Până atunci, luni mai exact, (18 noiembrie – nr.) vom avea o şedinţă organizatorică la Spitalul Clinic Judeţean Arad”, ne-a declarat Delia Bonca.
Federaţia Sindicatelor Medicilor „Dr. Ioan Cantacuzino” a recomandat tuturor doctorilor din sistemul public să fie de accord cu cele două greve organizate în luna noiembrie de Federaţia Sanitas, cu atât mai mult cu cât „guvernanţii au răspuns la demersurile noastre prin tăcere; că guvernanţii nu îşi asumă, public, responsabilitatea pentru subfinanţarea sistemului sanitar (…); că prin politicile lor financiare, aceiaşi guvernanţi creează premisele unei subminări a sănătăţii publice, la care noi, medicii, nu dorim să fim complici”.
Dr. Mircea Faur, reprezentantul sindicatului me­dicilor din Arad, ne-a declarat, la rându-i, că decizia finală nu a fost luată. „Medicii au cel puţin aceleaşi probleme ca şi membrii Sanitas, dar noi nu reprezentăm, numeric, prea mult. Oricum, momentan nu pot să vă spun care va fi decizia finală, până pe data de 22 noiembrie, când ne vom întâlni cu toţi medicii”, susţine Faur.
Dacian Don

Recomandările redacției