Peste 350 de misiuni în 15 zile pentru cei de la Situații de Urgență „Vasile Goldiș“ Arad

0
89

Prima parte a lunii mai a fost una foarte încărcată pentru cei de la Situații de Urgență „Vasile Goldiș“ Arad, aceștia fiind prezenți la peste 350 de intervenții.

Cu foarte multă mobilizare, echipajele au intervenit atât în județ, cât și în afara acestuia pentru a putea da o mână de ajutor acolo unde a fost nevoie.

În perioada 01.05.2019 – 15.05.2019, subunitățile de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ” Vasile Goldiș” Arad au intervenit pentru gestionarea unui număr de 352 situații de urgență.

Au fost desfășurate operațiuni de intervenție pentru stingerea unui număr de 14 incendii, 1 descarcerare, 2 salvări de animale din medii ostile vieții, 3 misiuni de asistență persoane și 13 alte tipuri de misiuni.

Pe lângă acestea, echipajele SMURD au avut mai bine de 300 de misiuni, cele 9 echipaje SMURD, 8 de prim ajutor și 1 de terapie intensivă mobilă au intervenind de 319 ori pentru acordarea asistenței medicale de urgență.

Tot în această perioada pompieri din cadrul Detașamentului Arad au executat 2 misiuni în afara zonei de competență a ISU Arad, 1 în sprijin la ISU Timiș și 1 în județul Sibiu pe timpul Summit-ului U.E.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.