Peste 80 de curse de autobuz dispar din județul Arad

0
197

Schimbarea Legii 92/2007 prin OUG 51/2019 determină reinterpretarea transportului public judeţean. Dacă până acum acesta era un serviciu cu caracter public, în sensul în care Consiliul Județean subvenţiona Compania de Transport pe rutele nerentabile (pentru a asigura transportul spre municipiu şi din cele mai îndepărtate sate) începând cu data de 3 decembrie, transportul judeţean va intra în regim comercial. Asta înseamnă că operatorii vor deservi doar traseele rentabile, iar localităţile izolate riscă să rămână fără curse de autobuz.

În această situaţie, Consiliul Judeţean intenţionează să organizeze în regim de urgență licitarea traseelor din judeţ, cuplând rute rentabile cu rute nerentabile. „Încercăm să nu lăsăm neacoperite zonele izolate de unde adulţii vin la muncă, iar copiii la şcoală”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.

La nivelul administrației Aradului, de câteva luni de zile se lucrează la un set de măsuri, iar Consiliul Judeţean se adresează Federaţiei Operatorilor Rutieri de Transport, pentru a face publică intenţia organizării licitaţiei. În cursul zilei de astăzi Compania de Transport Public Arad a notificat Consiliul Judeţean Arad că de la data de 3 decembrie va înceta deservirea traseelor (83 la număr) din judeţul Arad.

Conducerea CJ Arad dă vina pe Guvern, dar pe de altă parte Consiliul Județean nu își poate permite să abandoneze arădenii, indiferent unde ar locui în județ. Lucrăm pe mai multe planuri pentru identificarea unor soluții, fie că este vorba despre gruparea primăriilor într-o Agenție de Dezvoltare Intercomunitară, fie că vom cupla traseele rentabile cu cele nerentabile. Legea nu ne permite nici să concesionăm autobuzele, iar asta va crea o altă mare greutate, pentru că sunt foarte puțini transportatori care dispun de o flotă atât de mare de autobuze. Noi am vrut să cumpărăm și autobuze mai noi, am și inițiat discuțiile pentru ele, în urma solicitării cetățenilor”, a declarat Iustin Cionca.

La nivelul Consiliului Județean s-a creat un grup de lucru, coordonat de Serviciul de Guvernanță Corporativă, care face demersurile necesare organizării de urgență a relicitării traseelor din județ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.