vernisaj

Vernisajul Expoziției virtuale “Culorile Mureșului Wizart- Continuă povestea“ a avut loc zilele trecute la sediul Facultății de Științe Juridice a Universității Vasile Goldiș, Aula Ștefan Cicio-Pop. „Peste 200 de elevi de la Palatul Copiilor Arad care s-au remarcat, obținând rezultate foarte bune, au fost premiați pentru munca deosebită pe care au exercitat-o în acest concurs. Competiția a fost organizată de către Palatul Copiilor Arad și coordonată de către Ecaterina Gerold, prof.coord. cercul de ceramică și a cuprins două secțiuni, artă vizuală (prof.coord. Lidia Both, Ariana Moisescu, Anca Sabău, Daniela Stana) și creație literară (prof.coord. Manuela Codrean și Bianca Nesmerak)“, ne-a informat Nica Liana de la Cercul de jurnalistică.

„Ne bucurăm că la ediția curentă am avut peste 800 de participanți din țară și străinătate (Ungaria, Republica Moldova, Serbia, Slovacia și Letonia). Anul acesta, în premieră, expoziția va fi una virtuală, organizatorii dorind în acest fel să fie în pas cu noile tendințe în materie de tehnologie. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect și au contribuit la buna desfășurare a concursului“, a spus Ecaterina Gerold.

Recomandările redacției