Consiliul Județean a anunțat într-o conferință de presă că pe 15 septembrie se va desfășura și în Județul Arad World Cleanup Day – Ziua internațională de făcut curățenie, organizată de mișcarea civică Let`s Do It, Romania!, mișcare căreia Consiliul Județean îi este partener.
Concret, Let`s Do It, Romania! își propune ca pe 15 septembrie să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum. „Suntem motivaţi să formăm o echipă, la fel ca în anul precedent, să ne implicăm cu aceeaşi energie, deoarece obiec­tivul nostru este comun: un Arad curat şi frumos. Ne bucurăm că am reuşit să mobilizăm comunitatea şi au venit alături de noi voluntari, ONG-uri, instituţii şi administraţii locale în această acţiune de protejare a mediului, de înfrumuseţare a întregului judeţ şi de promovare a simţului civic”, a declarat Claudia Boghicevici, vicepreşedintă a CJA. „Dorim să facem o schimbare reală, pozitivă, asupra mediului în care trăim și a mentalității noastre ca locuitori ai acestui județ”, a declarat Dan Paicu, pre­ședintele Asociației Efect Verde.
Cei care vor să participe la cel mai mare proiect de voluntariat din România și să fie parte din schimbare sunt invitați sâmbătă, 15 septembrie, la unul dintre punctele de înregistrare din judeţ. În Municipiul Arad punctul de înregistrare se va instala în Piaţa Avram Iancu, în dimineaţa zilei de 15 septembrie, orele 8,30. Puncte de înregistrare pentru celelalte unităţi administrativ-teritoriale vor fi organizate la primării.
După înregistrare, voluntarilor li se vor prezenta regulile de securitate şi sănătate în muncă şi li se vor distribui materialele necesare acţiunii, apoi vor fi repartizaţi în locurile cu deșeuri din extravilanele localităților. Deplasarea se va face cu forțe proprii sau cu mijloacele de transport puse la dispoziție de partenerii proiectului. Pentru voluntarii din județ, materialele pentru curățenie se vor ridica din locurile organizate de primării.
Voluntarilor li se recomandă să se îmbrace potrivit anotimpului şi condiţiilor meteo.

Recomandările redacției