Complexul Muzeal Arad a iniţiat, în a doua jumătate a anului trecut,

o săpătură arheologică de amploare în apropierea oraşului Pecica. Trebuie să mărturisesc că situl investigat reprezintă unul dintre cele mai spectaculoase obiective cercetate în ultimul timp de pe teritoriul judeţului Arad. Este vorba despre un sit complex atât din punct de vedere cronologic, cât şi al diversităţii descoperirilor. Din punct de vedere cronologic cea mai veche locuire a sitului studiat aparţine unei comunităţi din epoca neolitică timpurie (aprox. 6000-5400 a.Chr.). Totodată au fost surprinse urme disparate din perioada neolitică mijlocie (aprox. 5400-5000 a.Chr.), din prima epocă a fierului (aprox. 1200-800 a.Chr.) şi din secolele VII-XI d.Chr. şi XI-XIII d.Chr. Alături de aceste dovezi ce atestă diverse activităţi domestice desfăşurate pe parcursul câtorva milenii a fost dezvelit şi un întins cimitir  de la începutul epocii eneolitice (aprox. 4500-4000 a.Chr.), din care au fost dezvelite 141 de morminte de înhumaţie.

 

Aşezări ferite de inundaţii

Îmi permit o scurtă digresiune pentru a explica de ce o parte a comunităţilor umane folosesc de-a lungul timpului acelaşi areal pentru a-şi desfăşura atât activităţile domestice, cât şi cele sacre. Una dintre cea mai pertinentă explicaţie pentru acest fenomen ar fi specificitatea mediului ambiant preistoric, care este diferit faţă de cel cu care astăzi suntem atât de bine familiarizaţi. În acest context trebuie precizat că antropizarea Câmpiei de Vest a României îşi are începuturile încă din zorii epocii moderne, prin marile lucrări de canalizare şi desecare a mlaştinilor. Trăsătura definitorie a peisajului anterior antropizării poate fi reliefată prin prezenţa unei reţele hidrografice dense, care a dus la crearea de numeroase mlaştini. În aceste condiţii comunităţile umane din trecut desfăşurau activităţile în  locurile mai înalte, ferite de inundaţii, care pot fi asemuite unor adevărate insulelor. Trebuie precizat că şi situl recent cercetat de la Pecica se afla pe o astfel de insulă, fapt ce a determinat aşezarea succesivă a diverselor comunităţi umane în acelaşi loc.

 

Ierarhie bine stabilită

Revenind la subiectul acestui articol, cimitirul eneolitic, precizez faptul că o parte dintre morminte au fost depuse la mici adâncimi şi astfel au fost puternic afectate de lucrările agricole. De asemenea se poate preciza că toate mormintele sunt de înhumaţie, iar majoritatea defuncţilor au fost depuşi în poziţie chircită. De-a lungul timpului s-a constatat faptul că în cadrul cimitirelor contemporane, majoritatea defuncţilor de sex masculin sunt depuşi pe partea dreaptă, iar cei de sex feminin pe stânga. În cazul cimitirului nostru 49 de defuncţi au fost depuşi pe partea dreaptă, 45 pe stânga, iar în celelalte cazuri nu a fost posibilă o determinare a poziţiei. Desigur, că pentru a confirma sau infirma cele precizate trebuie aşteptată analiza antropologică.

Trecând mai departe, s-a constatat că cei mai mulţi dintre defuncţi aveau depuse alături bunuri de inventar funerar. Printre cele mai comune piese de inventar se numără vasele ceramice, care de obicei au fost depuse în jurul defunctului; ca număr, acestea variază de la unul singur la 15, dar cei mai mulţi au între două şi patru vase. Alături de vase putem adăuga şi o serie de piese litice, dintre care cele mai răspândite sunt lamele de cuţit şi vârfurile de săgeţi. Unii dintre defuncţi prezintă şi artefacte confecţionate din os; printre cele mai răspândite astfel de piese se numără mărgelele, care de regulă sunt dispuse în jurul bazinului. Din amplasarea mărgelelor în jurul defunctului se poate deduce că acestea au fost dispuse pe piesele de vestimentaţie. Totodată în jurul unor defuncţi au fost identificate piese confecţionate din cupru, ca de pildă mărgele, diverse tipuri de ace, ori brăţări. Acestor artefacte li se adaugă şi unele confecţionate din aur, ca de pildă cercei, ori pandantivi.

Importantul cimitir descoperit la Pecica vine să completeze informaţiile avute la dispoziţie în legătură cu transformările sociale survenite odată cu debutul epocii eneolitice (aprox. 4500-2800 a.Chr.). Dintre acestea aş dori să insist doar pe faptul că în acest interval cronologic este constatată o mult mai mare atenţie acordată statutului social. În acest sens artefactele depuse alături de defunct vin să întărească rolul fiecăruia avut în timpul vieţii. Desigur că cele mai spectaculoase morminte aparţin unor personaje care au făcut parte din elita comunităţii. Astfel de morminte în care au descoperite bunuri de prestigiu, cum ar fi topoare şi brăţări din cupru, ori pandantivi din aur, sunt prezente şi în cadrul cimitirului nostru. Acest fapt dovedeşte existenţa unei comunităţi în care ierarhia stabilită pe parcursul vieţii se păstrează chiar şi după moarte.

Victor Sava

Recomandările redacției