PECICA GUNOICa și în alte localități și în orașul Pe­cica, ziua de sâmbătă a fost dedicată ecologizării spațiilor verzi și a mediului înconjurător în întregul lui. După cum ne-au precizat reprezentanți ai organizatorilor acțiunii, încă din dimineața zilei de sâmbătă în parcul din centrul orașului au sosit elevi din clasele primare şi gimnaziu – inclusiv bobocii Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, formând grupuri coordonate de cadrele didactice. După împărţirea pe sectoare – făcută de responsabilul de mediu al Primăriei Pecica, a urmat o scurtă des­criere a acțiunii, realizată de primarul Petru Antal, prezent la acțiune. Elevii liceeni şi cei ai Şcolii Gimnaziale nr. 2 – printre care şi membri ai Subfilialei Pecica a Crucii Roşii au pornit apoi la treabă. S-a acționat în patru zone: spre Piaţă, spre IRIL – pe strada 2, spre Juncanu şi spre dig (incluzând zona Fermei de Bivoli şi a stadionului).
Echipaţi cu mănuşi şi saci de plastic oferite de organizatori, elevii au perceput acţiunea „Let’s do it, Romania” ca pe o oră de ecologie în aer liber. S-au și distrat, luându-se la întrecere: cine adună mai multe resturi și peturi. Edilul pecican Petru Antal a fost alături de voluntari până la finalul acţiunii.
În jurul orei 12, când toate grupurile s-au întors, organizatorii i-au tratat pe cei peste o sută de tineri voluntari cu răcoritoare şi câte un corn cu ciocolată. Au fost apoi înmânate onorante diplome de participare. Rezultatul Zilei de Curăţenie Naţională la Pecica a fost impresionant și îngrijorător totodată: s-au colectat peste 80 de saci cu gunoi din zone circulate în care se presupune că toată lumea ar trebui să păstreze curățenia.

Recomandările redacției