Doi clujeni transportau ilegal, prin municipiu, peste o tonă de articole pirotehnice. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei ai S.A.E.S.P. Timiș și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara au depistat un transport ilegal de material pirotehnic. În urma verificărilor efectuate, au fost depistate pe raza municipiului, la sfârșitul săptămânii trecute, două autoutilitare conduse de barbați de 37 și 40 de ani, din Cluj, în care se găseau 1.240 kg materiale pirotehnice, pentru care cei în cauză nu au putut prezenta documente legale. Materialele pirotehnice ar fi fost achiziționate de la o societate comercială de pe raza localității Timiș și urmau a fi comercializate pe raza județului Bistrița-Năsăud. Materialele pirotehnice, în valoare de aproximativ 45.000 de lei, au fost indisponibilizate, cei doi bărbați fiind cercetați pentru efectuarea de operațiuni pirotehnice fără drept, conform Legii 126/1995, R.

Recomandările redacției