olimpiciInspectoratul Şcolar Judeţean şi Consiliul Judeţean Arad organizează Festivitatea de recunoaştere a meritelor olimpicilor naţionali arădeni. Evenimentul este găzduit de Co­- legiul Naţional Moise Nicoară şi se desfăşoară pe parcursul a două zile, 26 şi 27 mai. Ieri s-a făcut premierea pentru câştigătorii olimpiadelor şi concursurilor şcolare pe discipline, iar astăzi, de la ora 17.30 are loc premierea câştigătorilor concursurilor naţionale extraşcolare.
Valoarea totală a sumelor cu care au fost răsplătiţi olimpicii arădeni şi profesorii care s-au ocupat de pregătirea lor se ridică la 32.000 de lei.
În data de 26 mai s-au acordat diplome de onoare şi au fost recompensaţi cu sume de bani 189 de elevi şi profesorii lor (98) care i-au pregătit pentru concursurile şi olimpiadele şcolare pe discipline. Distribuţia premiilor la concursurile naţionale este următoarea: 19 premii I individuale, un premiu I cu echipa, 13 premii II individuale, un premiu II cu echipa, 16 premii III individuale, două premii III cu echipa, 32 menţiuni individuale şi patru menţiuni cu echipa. Toate acestea sunt premii acordate de către Ministerul Educaţiei. Premiile pentru concursurile naţionale arată în felul următor: trei premii I, patru premii II, şase premii III, opt menţiuni indi­viduale, două menţiuni cu echipa, şase medalii de argint, zece medalii de bronz, opt menţiuni speciale, şase premii speciale, şase premii speciale ale unor societăţi sau universităţi.
Fiecare premiu I este răsplătit cu suma de 250 de lei, atât pentru elev cât şi pentru profesorul care s-a ocupat de pregătirea sa. Valoarea premiilor scade cu câte 50 de lei la fiecare treaptă, ajungând ca o menţiune să valoreze 100 de lei.
„Astăzi se vor acorda diplome de onoare şi vor fi recompensaţi cu sume de bani 271 de elevi şi 24 de profesori care i-au pregătit pentru concursurile naţionale extraşcolare. Distribuţia pre­miilor la concursuri este următoarea: nouă formaţii au obţinut cel puţin un premiu I, o formaţie a obţinut cel puţin un premiu II, trei echipe au obţinut cel puţin un premiu I individual, 58 de copii au luat cel puţin un premiu I, 32 de copii au obţinut cel puţin un premiu II, 27 de copii u luat cel puţin un premiu III, iar 14 copii au luat cel puţin o menţiune“, ne-a declarat prof. Claudius Mladin, inspectorul şcolar general al judeţului Arad.
La eveniment au participat Înalt Preasfinţia Sa Timotei, Arhiepiscopul Aradului, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad şi Aniela Mladin, reprezentantul sponsorului S.C. Guala Pack din Nădab.

Recomandările redacției