O investiţie totală de peste un miliard de lei este prevăzută pentru modernizarea Canalului Dunăre – Marea Neagră şi Canalului Poarta Albă – Midia Năvodari, conform unei hotărâri adoptate de Guvern în şedinţa de miercuri.

„Realizarea obiectivului de investiţii va facilita accesul la un sistem de transport viabil pe termen lung pentru aproximativ 350.000 locuitori din zona riverană. De asemenea, o capacitate mai mare a ecluzelor, reducerea costurilor de întreţinere şi reparaţii vor determina diminuarea taxelor de ecluză, stimulându-se astfel transportul pe canal”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.

Valoarea totală a investiţiei este de 1.022.566.000 lei iar finanţarea se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, de la titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare”.

 

Recomandările redacției