Petre Don: „Acum trăiesc în concubinaj cu o entitate foarte dificilă, complexă şi dură: Literatura”

1
126

petre don bunPetre Don este unul dintre poeţii arădeni cunoscuţi publicului. Toată lumea este la curent cu ce a publicat, însă puţin ştiu ce a iubit Petre Don de-a lungul vieţii. Când am întrebat acest lucru scriitorul a mărtu­risit: „Am avut mai multe iubiri în viaţa mea. Toate au fost copleşitoare, profunde şi devastatoare”.  Apoi a început să ne vorbească despre ele. „Prima mea dragoste de care-mi amintesc a fost o râmă. Nu ştiu din ce motiv m-am îndrăgostit lulea de ea. Îmi plăcea că se mişca încet, iar eu o puteam supraveghea, o puteam lua în palme şi o trăgeam de capete, întinzând-o ca pe o gumă de praştie. Pe atunci eram un cetăţean, în vârstă de vreo cinci ani şi nu-mi prea făceam probleme de conştiinţă, nici de morală. Am iubit-o aşa de mult pe râmă încât m-am căsătorit cu ea. Martor mi-a fost fratele meu pe care l-am bătut bine ca să-l lămuresc. Căsătoria n-a durat prea mult întrucât, copleşit de dragos­tea ce i-o purtam am mâncat-o, mai pre­cis am înghiţit-o. Pe râmă! Soacră-sa, adică mama mea, văzând măcelul şi impulsurile mele animalice m-a bă­tut sistematic la bucă şi m-a făcut să-i regurgitez nora, adică râma. Nu mai ţin minte restul…”, spune cu nostalgie Petre Don. Acesta ne-a povestit şi despre alte iubiri pe care le-a avut, de această dată mai realiste. „O altă dragoste a mea a avut loc pe vremea când a început să-mi crească părul pe la subsuori. Cred că aveam vreo paişpe ani. Lucram în vacanţa de vară la Pepiniera Dorobanţi, o comună numai de maghiari. Dragostea mea era o unguroaică frumoasă, cam de vârsta mea. Totul s-a sfârşit înainte de a începe. Căci în loc să-i mărturisesc unguraşei c-o iubesc, spu­nân­du-i «Szeretlek!» i-am spus „gyűrű a harangok“ ceea ce în ungureşte înseam­nă «Trag clopotele». Apoi, în liceu m-am îndrăgostit (era să zic «nebuneşte» dar cum toată lumea foloseşte epitetul, nu divulg cum m-am îndrăgostit) pe mai multă vreme de mama copilului meu. Pentru că mă copleşea cu forţa dragostei ei am vrut s-o înghit ca pe acea râmă, dar mi-a fost teamă că-mi va sta în gât. Aşa că am divorţat, precaut”, a mai mărturisit Petre Don. Cât des­pre iubirea actuală acesta ne dezvăluie: „Acum trăiesc în concubinaj cu o entitate foarte dificilă, complexă şi dură: Literatura. Partea bună a lucrurilor este că ea, Literatura nu m-a trişat foarte mult, deşi are zeci de mii de amanţi-scriitori. E atât de iubăreaţă, încât dânsa îi cuprinde pe toţi, în braţele ei fierbinţi şi încăpătoare. Printre ei, hop şi eu, Petre Don”. Totuşi, el încă iubeşte: „Dar, cea mai actuală şi mai devastatoare dragoste prezentă o manifest pentru doctoriţa de dinţi Cecilia Voia, care cu duioşie, sensibilitate şi sinceritate îmi umblă cu sculele adecvate prin ascunzişurile boltei palatine, făcându-mă să cer în ajutorul meu, toţi sfinţii (normal, ei o iubesc mai mult pentru că sunt ete­rici, sfinții n-au dinți). O iubesc pe doctoriţa Cecilia încât după ce scap de ea o să-i comand o statuie în piaţa publică, în formă de dinte”.  Până acum Petre Don a avut mai multe meserii. El a fost zidar, tipograf-paginator, gazetar, salvamar, chioşcar… „Acum fac din nou gazetărie, ca să-mi pot cumpăra şi eu o pâine. În pre­zent sunt editorialist şi corector la cotidianul Glasul Aradului”, încheie Petre.
Viaţa şi activitatea de până acum
Petre Don s-a născut la data de 3 martie 1951, în Curtici, judeţul Arad. El este un poet român care publică şi sub pseudo­nimele Alina Iliescu şi Dan Patriu. După şcoala primară şi gimnaziul absolvite la Curtici a urmat Liceul Teoretic nr. 3 Arad şi Şcoala Poligrafică Bucureşti. A absolvit apoi cursuri Postliceale la Academia Ştefan Gheorghiu din Bucureşti. Până în 1990 a lucrat ca tipograf la Tipografia Gutenberg Arad şi la secţia culturală a judeţului UTC Arad. În februarie 1990, Petre Don a înfiinţat prima publicaţie independentă de după Revoluţie din Vestul României, „Li­tera de tipar“ nume dat de criticul Dan Lăzărescu după o poezie semnată Petre Don. A lucrat apoi ca redactor la Tribuna Aradului, Curierul Aradului, Reporter în Arad, Observator arădean, Oglinda. Din anul 2008 acesta lucrează ca redactor, corector şi edi­torialist la cotidianul Glasul Aradului. A de­butat publicistic în 1971 (Flacăra roşie) şi literar în Excelsior (1973). Editorial a debutat în anul 1983 cu antologia de poezii „Noi Poesis“. Între 1979-1986 a condus Cenaclul literar „Poesis“. A publicat poezie în Cariatide, Viaţa Literar-Artistică, Aradul Literar, Arca, Steaua, Tribuna, Orizont, Lucea­fărul. Volume publicate: Voluptatea firescului (poezie) Editura Mirador, Arad, 2003; Pur şi simplu (poezie), Editura Mirador, Arad, 2012; Gânduri ciobite (proză lirică scurtă, scrisă în colaborare cu Hedir Al-chalabi), Edi­tura Mirador, Arad, 2012 şi Roua din adâncuri – 2013. Prezent în dicţionare: Iulian Negrilă: Dicţionarul scriitorilor arădeni de azi, Editura Mirador, 1997; Emil Şimăndan: Dicţionarul presei arădene; Emil Şimăndan: Dicţionarul jurnaliştilor arădeni. De-a lungul timpului a câştigat mai multe premii naţio­nale de poezie. Premiul I şi Diplomă Specială la Festivalul „Cântarea României“ 1983 pentru antologia „Noi Po­esis“ alcătuită împreună cu Dumitru Siniteanu; Floarea de argint, Aleşd, 1984; Pre­­miul Revistei „Viaţa literar-artistică“ la Concursul Naţional „Mihai Eminescu“, în 1985 și altele.
Claudia Untaru Creţu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.