piatra cinzaiului panorama HalmagiuÎn istoria neamului nostru se cunosc – din nefericire – mai multe metode prin care cei „puternici” luau viaţa oamenilor sărmani aflați în puterea lor. Între acestea putem aminti: ţeapa, roata, spânzurătoarea dar și altele prin care îi chinuiau pentru a-i obliga să accepte ceva împotriva voinței lor. Dintre aceste „alte“ mijloace de tortură şi chin se numără întinderea „vinovaţilor” pe lespezi de piatră, în târguri şi ţintirime ale bisericilor, cea mai „cunoscută“ deci cumplită fiind „Piatra Cinzaiului“, adică a chinului de la Hălmagiu.
Simbolul „Pietrei Cinzaiului“
O astfel de piatră a „cinzaiului” – a chinurilor, se păstrează la intrarea în curtea Bisericii Ortodoxe Voievodale din Hălmagiu (în partea dreaptă, la intrare) și datează după unele atestări din sec. XIV, pe care cei ce nu se supuneau legii stăpânirii erau bătuţi „exemplar“ în faţa mulţimilor ce frecventau biserica în duminici şi sărbători.
„Pe această piatră au fost întinşi şi bătuţi cu biciul, prin lovirea corpului gol cu mai multe lovituri, cei mai înverşunaţi apărători ai ortodoxiei din Ţara Hălmagiului, care pentru nimic în lume n-au cedat presiunilor propagandei catolice de a-i trece la Biserica Unită cu Roma – Greco-Cato­lică“ se spune într-o cronică (Extras din cartea „Zarandul – ţară de voievozi cneji şi nobili români”, autor Teodor PAG, la Editura Napoca Star). Ulterior pedeapsa s-a aplicat și pentru alte „vinovății“ decât cele de ordin religios.
„Piatra Cinzaiului“, adică a chinului, a umilinței
Trebuie spus că pe teritoriul Hălmagiului se află și alte numeroase monumente istorice din piatră și bronz – în amintirea suferințelor dar și a gloriei   fiilor acestor locuri. Însă dintre aceste monumente, deosebită prin ceea ce reprezintă vizavi de mândria acestui popor – care se dorea învinsă neapă-  rat – este această piatră a chinurilor.
„Piatra Cinzaiului“ se află în fața vechii biserici și dăinuie de peste două veacuri. Piatra este fără nici o inscriptie – parcă pentru trecerea în uitare a umilin­țelor și suferințelor nedrepte – fiind loc de suferință a celor ce se opuneau cu dârzenie nedreptelor orânduiri. Pentru tot felul de „greșeli“ oamenii erau întinși pe piatra pusă în fața bisericii, aplicându-li-se umilitoare pedepse corporale prin lovirea corpului gol cu bețele. Lacrimile acelor chinuiți se amestecau cu sângele ce țâșnea din rănile căpătate, dar nici unul n-a pierdut nădejdea că luptă pentru o cauză dreaptă.
Această piatră, de dimensiunile unui om, a căpătat printre oameni denumirea cumplită de „Piatra Cinzaiului“, adică a chinurilor, nume sub care e cunoscută și acum, deși nicăieri nu scrie aceasta: s-a transmis prin viu  grai.
Erau chinuiți și (unii) comercianți
Obiceiul împământenit al chinurilor pe această piatră a rămas o practică chiar și în timpul Revoluției lui Horea, cât și după această dată. Astfel, monografistul Kosma Pal scria că Simion Moldovan și Sortoc Giurchi, comercianți de vază din Hălmagiu, au primit câte 25 bețe pe corpurile goale pe această piatră, fiindcă umblând pe la târguri răspândeau vestea că în părțile Bradului iobagii se pregătesc de o nouă revoluție.
De atunci, înfruntând timpul, aceas­tă piatră a rămas ca o mărturie a chinurilor strămoșești – dar şi a gloriei și demnității fiilor acestor locuri – istoria cu lacrimi și sânge transmițându-se din generație în generație.

Recomandările redacției