Forma neagră a sebișenilor a continuat și în runda cu numărul 20. CNS Deva, formație pe care Naționa­lul a învins-o în tur s-a răzbunat vineri după-amiază și a agitat și mai mult apele pe malul Crișului Alb.
Primele zece minute nu anunțau iureșul ce avea să vină până la pauză. După o perioadă de tatonare, vizitatorii au deschis tabela prin fundașul Mintaș, care a șutat în plasă, din 10 metri, la capătul unui corner. Era minutul 12, dar 11 minute mai târziu, balanța se echilibra din nou. Pe o contră, mingea a ajuns la Velici, acesta a profitat de indecizia fundașilor adverși și a marcat cu un șut la colțul lung, de la 16 metri. După alte zece minute, devenii au trecut din nou în avantaj. Lintaru a pătruns pe dreapta, l-a găsit în careu pe Pribac, acesta a driblat și portarul în stânga, și a finalizat pentru 1-2. Răspunsul Naționalului a venit în minutul 40, când Neacșu a stabilit scorul pauzei cu o lovitură de cap pusă la centrarea lui Susan.
Partea secundă nu a mai avut același ritm. Cel puțin până în minutul 70, am consemnat un singur șut trimis peste poartă din lovitură liberă de Velici, pentru ca Susan tragă și el telefonat din careu după pasa lui Keita. În schimb, oaspeții au punctat la unica ocazie a mitanului al doilea. Pribac a centrat dintr-o lovitură liberă de la marginea careului, iar Dosan, venit pe colțul lung, a împins balonul în plasă printre portar și bară: 2-3 (min. 77). Deși au făcut numai schimbări ofensive, sebișenii nu au produs decât o singură singură ocazie clară de gol. Keita i-a trimis lui Velici pe culoar, acesta a încercat un lob din 14 metri, dar mingea s-a dus în afara cadrului porții.  Au mai fost și două șuturi marca Zoran Radu și Oprea, dar ambele au trecut peste transversală.
Formații:
Sebiș: Tomșa – Rosenblum (83 Oprea), Petrovici (83 Z. Radu), Neacșu, Bogdanovici (73 Mihuța) – Avramescu, Zurbagiu – Rus (67 Sas), Keita, Susan – Velici. Antrenor: Rică Neaga
Deva: Raţ – Kelemen, Dosan, Mintaş, Doboş – Vajda,  Boldea – Făgărăşanu (57 Săuca), Pribac (84 Boloș), Buzducea – Lintaru (78 Suciu). Antrenor: Marius Sîrbu
Arbitri: Marius Omuț (Oradea) – Gyorko Torok (Cluj), Paul Pojar (Cluj)
Cartonașe galbene: Neacșu, Keita, Bogdanovici /Doboș, Mintaș, Buzducea
Observatori FRF: Iulian Spătaru (Timișoara), Ion Lupșa (Caraș Severin)

Recomandările redacției