„Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă” (Pr. Kalistos Were).

 

De acum inima ei nu mai plânge – a plecat acolo unde Fiul ei prea iubit i-a pregătit un loc… da, în Împărăţia cerurilor. A fost pentru noi toţi, şi cei de atunci şi cei de azi, picătura de nădejde, raza de lumină, cer şi pământ, mijlocitoare şi alinare pentru multe lacrimi, a fost şi suspin şi suferinţă, dar şi izvor de bucurie, a fost ceea ce nicio femeie nu a putut fi, a fost puntea dintre pământ şi cer, între omul decăzut şi Dumnezeu. Da, ea, Maica Fiului lui Dumnezeu, a fost şi va rămâne modelul desăvârşit în faţa dramei şi a durerii şi un adevărat model de urmat.

În această lună, când orice pas făcut pe asfaltul încins din urbele noastre ce te sufocă, te face să te gândeşti la un petec de verdeaţă sau la casa părintească din satul natal, în această lună când Dumnezeu ne-a binecuvântat cu poame de tot felul ca să gustăm din dulceaţa lor, acum se iveşte în stresul nostru cotidian şi o oază de lumină duhovnicească ce parcă te răcoreşte în toiul caniculei de vară. este sărbătoarea în care, cu mic, cu mare, cinstim Adormirea celei care a ridicat pământul la cer şi a mijlocit venirea cerului pe pământ – este sărbătoarea Maicii Domnului, poate cea mai importantă din această perioadă a anului liturgic.

Nu întâmplător pelerinajele se intensifică la aşezămintele monahale pentru că monahul, şi nu numai el, ci tot creştinul, o cinsteşte pe Maica Domnului ca mijlocitoare între Dumnezeu şi lumea aceasta.

Ziceam că Maica Domnului este modelul nostru, iar gurile palavragiilor sectari muţesc: păi cum să nu fie modelul tuturor, când inima ei a primit şi cele bune şi cele rele fără a reproşa cuiva ceva; a primit şi drame, dar s-a şi bucurat alături de Fiul ei la nunta din Cana; a fost mereu în preajma Lui pe tot parcursul celor 33 de ani pe care Hristos i-a petrecut pe pământ; a rămas statornică în credinţa ei; a plâns cu amar, s-a jertfit, a suferit, în ciuda faptului că doar Dumnezeu o asculta; a trăit momentele trădării umane întoarse împotriva Fiului ei, şi-a văzut Fiul în agonie, chinuit, batjocorit fără a putea face măcar un gest, … câtă dramă, câtă durere…, dar nu pentru multă vreme, căci avea să-L vadă pe cel ce era mort, Înviat.

Maica Domnului, în faţa căreia şi îngerii se închină, rămâne cea mai iubită dintre toate, cea mai cinstită şi mărită, pentru că tot ce a făcut, a făcut pentru acest neam. Pentru umanitate şi-a sacrificat viaţa, a strigat de durere, de disperare, fără să o înţeleagă decât natura care se cutremura în acele clipe. A dus lumea la poarta cerului prin acceptarea voii lui Dumnezeu. A dăruit lumii posibilitatea de a intra mântuirea în lume şi toate acestea pentru ca noi, cei de azi, să putem dobândi ceea ce înaintea ei părea imposibil de dobândit, adică raiul.

Sigur, în mentalitatea colectivă luna lui august este definită prin sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului: când zici august, zici Sântă Mărie Mare, cum este cunoscută în popor; când zici august, zici pelerinaj la vreo mânăstire mai apropiată inimii tale, unde parcă eşti aşteptat să intri într-un dialog cu Fecioara Maria, tu spunându-ţi păsul, iar ea ascultându-te cu atâta duioşie. Când spui august, ca şi creştin, nu zici concediu sau vacanţe, pentru că, aş îndrăzni să spun, credinţa noastră nu intră în concediu în această lună, ba dimpotrivă.

Lumea de azi acceptă, din păcate, răstignirea între alţi doi tâlhari, secularizarea credinţei şi fanatismul. Oare pentru cine mijloceşte Maica Domnului în cer? Oare nu pentru mine sau pentru tine care ţi-ai răpit din preţiosul tău timp să arunci o privire trecătoare peste aceste rânduri? Cu siguranţă pentru noi toţi. Oare de ce refuzăm picăturile din veşnicia dumnezeiască ce se revarsă peste inimi însetate şi care ne răcoresc sufletul chiar şi în luna lui august? Oare nu se bucură Maica Domnului pentru toţi care ajungem acolo sus, la poarta cerului? Şi atunci de ce să nu ne plângem dorul pe care-l avem la icoana ei? De ce să nu o rugăm şi să-i cerem ca măcar acum, când zicem că avem timp şi pentru Biserică, să ne asculte necazurile şi durerile ca o mamă care a primit necazul şi durerea în inima ei cu demnitate?

Nu ştiu cum sunt alţii, însă, sincer, nu merită să risipesc cerneala pentru a le demonstra că Maica Domnului nu este o femeie oarecare, ci este mama tuturor, iar eu ori de câte ori mă uit la icoana ei simt că de sus cad picături din veşnicie, din sfinţenia şi dragostea Maicii Domnului, revărsându-se ca o ploaie măruntă de vară ce răcoreşte arşiţa sufletelor şi a celor drepţi şi a celor păcătoşi.

Maica Domnului rămâne apărătoarea tuturor celor ce cred în puterea ei mijlocitoare, rămâne a doua Evă pentru că prin ea a venit în lume Viaţa, dar, în acelaşi timp, va fi nebunie pentru cei ce nu cred şi n-o acceptă… A, şi încă ceva: o scurtă întrebare, retorică în luna lui august: Dacă îngerul Gavril o numeşte cea plină de har, închinându-i-se oştile îngereşti, cine eşti tu, măi, omule, să o numeşti o simplă femeie?

Acum, la ceasul când toţi ne aflăm pe la mănăstirile dragi nouă, cinstind Adormirea Maicii Domnului, nădăjduiesc ca măcar o clipă să simţiţi acele picături din veşnicie ce vin din dragostea lui Dumnezeu, chiar şi în luna lui august.

 

Paul Krizner

Recomandările redacției