După cele două luni de vacanță, Adrian Piț s-a întors la Curtici, dar, de această dată, din postura adversarului. Fostul mijlocaș al lui AS Roma a marcat nu mai puțin trei goluri în tricoul celor de la Lipova, decizând – practic – câștigătoarea amicalului de ieri dimineață.
Gazdele au replicat spre finalul partidei prin nou-sositul Varga pentru 1-3 ce nu-l îngrijorează deloc pe Dinu Maghici. „Călitățile lui Adi (n.a. Piț) erau binecunoscute de mine, e un fotbalist ce face oricând diferența mai ales la acest nivel. Ne-ar fi plăcut să rămână cu noi și azi altul ar fi fost deznodământul meciului. Oricum, eu sunt foarte mulțumit de aportul băieților. Am făcut doar două antrenamente înainte de această partidă, iar jucătorii s-au comportat destul de bine. Avem timp să creștem atât din punct de vedere fizic, cât și ca relații de joc”, a menționat antrenorul „grănicerilor”, care a recunoscut că se află în negocieri cu doi-trei fotbaliști cu nume. Potoreț și Prică au absentat sâmbătă, fiind posibil ca cei doi să nu mai continue la Frontiera.
Dincolo, cu foștii utiști Simion și Denuț absenți, Flavius Sabău nu a putut alinia chiar două formule de joc distincte, dar a avut destulă ca­litate pe gazon. Diferența pe tabelă a făcut-o Piț, însă toată echipa a evoluat bine.
„Din punct de vedere fizic, suntem cam la 60% din potențial. Începem să legăm și relațiile de joc, avem destui fotbaliști de integrat în sistemul nostru și, cel puțin până acum, sunt mulțumit de cum decurg lucrurile. În curând îl voi avea la dispoziție și pe Florin Gâlcă și, în principiu, suntem acoperiți pe absolut toate posturile”, a precizat tânărul antrenor al Lipovei.
Formații:
Curtici: Iacob – Gavriș, Don, Crișan, Morariu – Parlpan, Hanc Nedea, Varga – Avrămuțiu, Pleșca. Pe bancă: Roza, Gliguța, Liga, Mihalache, Gurban.
Lipova (prima repriză): Bujor – Kocsis, Bercu, Bier, Edu – Gherghel, Blănaru, Tomuț, Filimon – Piț, Vasinc.
Lipova (repriza a doua): Vancea (Coșerea) – Balint, Pașcu, Pantea, Edu – Orza, S. Popa, Blănaru, Șulumberchean – Albulescu, Abel.

Recomandările redacției