Surpriză mare în şedinţa CLM de marţi: proiectul privind aprobarea unor măsuri pentru reglementarea activităţii staţiei de sortare a deşeurilor reciclabile în Staţia de Sortare Arad, a trecut la vot! De la bun început, în utrmă cu câteva luni, acest proiect a fost respins din cauza votului negativ al consilierilor PSD şi ALDE. Primăria l-a introdus la fiecare şedinţă CLM, de circa 10 ori, dar de fiecare dată a fost respins. Iată că, de această dată, a trecut! Motivul: consilierii PSD au explicat că votează în favoarea proiectului pentru a acorda un vot de încredere în noua conducere a oraşului. Mai exact, lui Bibarţ, care a anunţat că şedinţa extraodinară la care va fi ales primar interimar va avea loc, cel mai probabil, în ultima săptămână din iunie.

Staţia de sortare, la Recons

Iată ce prevede proiectul aprobat:  Art.1. 2.(1) Se aprobă delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor municipale în Stația de Sortare Arad prin gestiune directă către S.C. RECONS S.A.

(2) Se aprobă darea în administrare a bunurilor din anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

(3) Durata gestiunii directe este de maxim 3 ani de la data semnării contractului de servicii în baza hotărârii adoptate de Consiliul Local al Municipiului Arad și încetează de drept în momentul în care va începe activitatea operatorul desemnat câștigator al contractului de delegare prin concesiune (gestiune delegată) urmare a organizării unei proceduri competitive.

(4) Se aprobă tariful de sortare în cuantum de 81,53 lei/tonă cu TVA.

Art.2. Se aprobă Studiul de oportunitate pentru stabilirea modalității de gestiune a activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. Se aprobă Caietul de sarcini pentru concesionarea activității de sortare a deșeurilor reciclabile în Stația de Sortare Arad, conform anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. Se aprobă modelul de contract de delegare a activității de sortare a deșeurilor reciclabile la Stația de Sortare Arad, conform anexei nr. 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Recomandările redacției