hlisteiGigi Cameniță a intuit corect ce-l aștepta pe „Francisc Neuman”, și-a dispus echipa defensiv, plasându-l pe „vulpoiul” Pleșca în coasta lui Botiș, dar și-a văzut planurile dejucate rapid. Puși în gardă de eșecul din tur, dar și în evidentă creștere de formă și turație, trupa lui Roli Nagy a accelerat apăsat imediat după primul fluier. Fără să țină cont, echipă și fani, de ploaia torențială.
Hlistei a șutat violent din lovitură liberă de la 30 de metri, Mucha a respins, faza a purtat mingea din nou în suprafața de pedeapsă a vizitatorilor, de unde același Hlistei a găsit culoarul într-o aglomerație și a deschis scorul cu șut plasat din 7 metri, 1-0 (4).
UTA a continuat să domine, dar „grănicerii” au reușit să devină eficienți în blocarea ofensivei arădene. Mai mult, curticenii au trimis două gloanțe foarte periculoase! Pleșca a tras puternic de la 20 de metri, Mitrea a respins în față, Boldizsar a urmărit, dar, în 4 metri cu poarta goală, a fost deposedat cu un efort maxim de Adi Popa (27). Tot Pleșca reușea să-l păcălească apoi pe Botiș, a  ajuns singur cu Mitrea în 15 metri, însă șutul a mers peste transversală! (29)
UTA și-a liniștit însă meciul grație lui Norbi Varga, care a prins o execuție senzațională de la 30 de metri, direct în păianjen, 2-0! (30).
Actul doi a rămas la discreția amfitrionilor, care și-au mărit avantajul: Ciprian Rus a centrat înalt de pe dreapta, iar Hlistei a pus capul din colțul stâng al careului mic, 3-0 (70).
Galeria a aplaudat o nouă victorie alb-roșie, iar la UTA se intră în linie dreaptă!
UTA: Mitrea – Ad. Popa, Botiș (60 Avrămuțiu), Wild, Suslak – Copil (80 Cl. Popa), Varga, Nădăban, Hlistei – C. Rus (71 Gheorghiță), Măgulean (60 Leucuța).
Frontiera: Mucha – Abrudan (72 Pană), Crișan, Pistrui, Curt – A. Don, Boldizsar (72 Goldiș), Nedea, Hanc (80 Roșuț), Gheorghieș – Pleșca.
Arbitri: Cristian Trif – Emil Arsa, Andrei Pantea. Observatori: Florin Dumitru, Vasile Rad

Recomandările redacției