Pregătiri intense pentru moţiune şi în tabăra coaliţiei de guvernământ, şi în tabăra Opoziţiei. Viorica Dăncilă şi Călin Popescu Tăriceanu au şedinţe cu parla­- mentarii PSD şi ALDE, pe care, probabil, îi vor pune să stea în bănci. De cealaltă parte, liberalii au anunțat că vor depune moțiunea miercuri.
Liberalii vor să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă cu șanse minime de reușită. Un simplu calcul matematic ne arată că, pentru a avea succes acest demers, este nevoie de 233 de voturi, adică jumătate plus 1 din majoritatea plenurilor reunite ale celor două camere. În plenurile reunite sunt 465 de parlamentari. În scenariul cel mai optimist, Opoziția ar obține maximum 224 de voturi. Și asta doar în cazul în care, alături de PNL, USR, PMP, UDMR, ar vota in corpore grupul minorităților naționale și neafiliații.
Negocieri
PNL spune însă că negocierile cu celelalte formațiuni din Opoziție sunt în toi, ceea ce însemnă că sunt departe de scenariul optimist. Moțiunea poate avea succes doar dacă unii parlamentari din PSD și ALDE vor vota împotriva propriului guvern. S-a mai întâmplat, când a picat Guvernul Grindeanu, dar atunci așa a dictat Dragnea. Partidul Naţional Liberal va depune miercuri moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, au declarat surse politice.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, anunţa, săptămâna trecută, că proiectul moţiunii de cenzură a fost adoptat de principiu de conducerea partidului şi au fost demarate negocierile pentru susţinerea acestui demers. Moţiunea de cenzură este susţinută de PMP, UDMR, USR, Pro România. Liderul PNL, Ludovic Orban, spunea la sfârşitul lunii mai că liberalii vor depune o moţiune de cenzură, în această sesiune parlamentară, dacă Guvernul Dăncilă nu va demisiona.
„Românii, în majoritate zdrobitoare, nu mai vor ca la putere să fie PSD. (…) Din acest motiv, PNL va face toate demersurile constituţionale, legale, posibile, pentru a pune punct acestei guvernări. Repetăm solicitarea noastră către Guvern: daţi-vă demisia, (…) românii nu vă mai vor în fruntea României. În cazul în care Guvernul nu îşi va da demisia, PNL va depune, până la sfârşitul sesiunii parlamentare, o moţiune împotriva acestui Guvern“, a declarat Orban, la momentul respectiv.

Recomandările redacției