Pogorârea Sfântului Duh. Darul Cincizecimii sau Rusaliilor

0
378

de Arhim. Teofan Mada

Relatarea evenimentului Pogorârii Sfân­­tului Duh în cartea Faptelor Apostolilor (cf. Fap. 2,1-11) prezintă o nouă etapă a lucrării iconomiei Preasfintei Treimi începute cu Învierea lui Hristos, lucrare care implică omul, societatea, istoria și cosmosul. De la Fiul lui Dumnezeu mort, înviat și înălțat la Dumnezeu Tatăl se suflă asupra omenirii, cu o energie inedită, suflul dumnezeiesc, Duhul Sfânt. Și ce anume produce această nouă și puternică comunicare și împărtășire a Preasfintei Treimi? Acolo unde sunt sfâ­șieri, dezbinări și înstrăinări existențiale, Preasfânta Treime creează unitate, armonie și înțelegere. Se activează un proces duhovnicesc de reunificare între părțile familiei umane, divizate și dispersate în lume. Persoanele, deseori reduse la indivizi în competiție sau în conflict între ei, odată atinse de Duhul Sfânt se deschid spre experiența comuniunii și harului dumnezeiesc necreat, care poate să le implice până într-acolo încât să facă din ele un nou organism, un nou subiect: Biserica. Acesta este efectul lucrării Preasfintei Treimi: comuniunea, unitatea, armonia; de aceea unitatea este semnul recunoașterii, semnul de a fi al Bisericii de-a lungul istoriei sale universale. Același Sfânt Duh realizează unitatea, adună împreună, recompune armonia: „Cu prezența Sa și lucrarea Sa reunește în comuniune suflete care între ele sunt distincte și separate” (Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia lui Ioan, XI, 11). Așa încât să existe comuniunea adevărată, cea conformă Preasfintei Treimi, care nu este însă uniformitate, ci unitate în distincție. Încă de la început, din ziua Rusaliilor, Biserica „vorbește” toate limbile. Biserica universală (tis ikoumeni) precede Bisericile particulare, și acestea trebuie întotdeauna să se conformeze acesteia, după un criteriu de unitate, comuniune și universalitate. Biserica nu rămâne niciodată limitată în granițele politice, lingvistice, istorice și cultu­- rale, nu se poate confunda cu statele și nici cu federațiile sau grupările de state, pentru că unitatea sa eclezială este de un gen diferit și aspiră să depășească toate frontierele și concepțiile omenești.
Biserica nu rămâne niciodată limitată în granițele politice, lingvistice, istorice și culturale, nu se poate confunda cu statele și nici cu federațiile sau grupările de state, pentru că unitatea sa eclezială este de un gen diferit și aspiră să depășească toate frontierele și concepțiile omenești. Din acest adevăr derivă un profund criteriu practic de discernământ pentru viața creștină: când o persoană, o comunitate, se închide în propriul fel de gândire și de acțiune, este un semn că s-a îndepărtat de Duhul Sfânt. Calea creștinilor și a Bisericilor particulare trebuie întotdeauna să se asemene cu aceea a Bisericii Una și Ortodoxă, și să se armonizeze cu ea. Aceasta nu înseamnă că unitatea creată de Duhul Sfânt este o specie de egalitarism sau uniformism. La Rusalii, Apostolii vorbesc limbi diferite astfel că fiecare înțelege mesajul revelat în propriul idiom. Unitatea Duhului se manifestă în pluralitatea înțelegerii. Biserica este prin natura sa una și multiplă, destinată să trăiască în toate națiunile, toate popoarele, și în cele mai diferite contexte cultural-sociale. Ea răspunde vocației sale, de a fi semn, prezență și instrument al unității întregului neam omenesc, numai dacă rămâne autonomă față de orice Stat și de orice cultură și ideologie particulară.
Continuarea în numărul viitor
al ziarului nostru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.