„Poligonul” greșelilor personale: Lunca Teuz Cermei – CSC Sânmartin 2-4

0
23

Despărțite de câteva zeci de kilometri, dar în serii de Liga a III-a diferitte, comunele Cermei și Sânmartin s-au duelat fotbalistic într-un amical tranșat de bihorenii. Aceștia aveau 2-0 pe tabelă după numai un sfert de oră, după „dubla” lui Sorian, iar Ov Popa a stabilit scorul pauzei. Pentru trupa lui Cheregi a punctat și Szabados, Cermeiul având reacție de abia la 0-4.
Extrem de activ, nou-intratul Bulza a recuperat un balon din pressingul făcut la portar și a marcat, după care a obținut un penalty, transformat de Burlă. S-a terminat 2-4, dar „sămădăii” au avut și alte ocazii clare, în special prin același Dani Bulza. „A fost meciul ero­rilor personale și, din păcate, noi am comis mai multe decât adversarii. Chiar greșeli elementare, cauzate – probabil – și de valoarea individuală atunci când vrei să propui fotbal, dar mai ales de lipsa de concentrare și lipsa formei sportive. Aici avem de lucrat în cele două săptămâni rămase până la debutul campionatului. Dincolo de scor și maniera în care s-au înscris cele 6 goluri, partida a avut un tempo bun, cu alte ocazii de o parte și de alta. Pentru Cermei rămâne un test bun cu o echipă omogenă, ce a adunat tot ce e mai bun din județul Bihor la acest nivel. Sigur că nu ne convine cum au decurs lucrurile, dar avem fondul pe care putem să creștem încă mult. Îngrijorat am fost doar când aveam 7-8 jucători la primele antrenamente, acum știm exact ceea ce avem de făcut. Ne-au lipsit și azi Vezan și Rosenbșlum și mai suntem în negocieri cu un fundaș central și un mijlocaș, ambii fotbaliști cu experiență”, a punctat Flavius Moisă, antrenorul Cermeiului, care a contat și pe juniorii timișeni Udrea (ex. Dumbrăvița) și Sevici (ex. Giarmata).
Proaspăt divizionara terță bihoreană a avut și două noutăți, ep Bițiș, de la LPS Bihorul și Cr. Jurcă, ex. Săcueni. „Am făcut un joc foarte bun în faţa unei echipe bune. Sunt mulţumit de prestaţia băieţilor”, a spus antrenorul bihorenilor, Călin Cheregi.
Formații:
Cermei: Dagău (46 Stănilă) – Filip (46 Udrea), R. Iuga, Nistor, Burlă (75 Todoran) – Ciubotariu (75 R. Petcuț) – Gruiescu (46 Sevici), Călin (40 D. Lazăr), Mihuța (75 Marinescu), Daina (65 Cocină) – Matiș (46 Bulza).
CSC Sânmartin: Beke – Fl. Pop, Nogo, Lupşe, Arsene – Ov. Popa, Cuc, Tiponuţ, I. Ban – Sorian, Sg. Pop. După pauză au mai jucat: Barabaş, Biţiş – Pintea, Cl. Popa, Cr. Jurcă, Habakuk, Cristea, Szabados, Andraş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.