Poliția îşi acoperă „găurile“ din sursă proprie

0
234

Deficitul de personal în Inspectoratul de Poliție Județean Arad este o problemă stringentă, astfel că mai multe posturi au fost scoase la concurs.
IPJ Arad are un nou șef de birou I Centru Operațional, în persoana comisarului șef Nicolae Deme. Deși nu au fost făcute publice rezultatele finale, el a obținut nota cea mai bună – 8,42 – în urma interviului susținut în data de 19 iulie a.c., astfel că probabil va fi declarat admis.
La Ordine Publică, comisarul șef Vasile Jurcă va fi înlocuit de subcomisar Alin Drăgan, care a obținut nota de 9,51 la concurs și a fost declarat admis. Con­cursul a avut loc în data de 10 iulie a.c..
În ceea ce privește rezultatele finale obţinute la con­cursul din 12 iulie a.c., pentru ocu­parea funcţiilor de șef de secție rurală la Secția 1 și 2 Poliție Rurală Arad, situația se prezintă astfel: comisar Dan-Ioan Suciu este noul șef la Sec­ția 1 Poliție Rurală Arad, după ce a obținut o notă finală de 8.63, iar inspector principal Nicoleta-Andreia Mariș va ocupa funcția de șef al Secției 2 Po­liție Rurală Arad, fiind declarată admisă cu nota finală 9,23. La Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, noul șef de schimb este agent șef principal Traian Romulus Crețu, care a fost declarat admis cu nota 9,90, în urma concursului din data de 11 iulie a.c..
Concursurile care urmează să fie susținute
Un concurs pentru ocuparea funcției de șef de post la Postul de Poliție Comunal Brazii, Șeitin și Bata, va fi desfășurat în data de 21 august a.c.. Cu recrutare din sursă internă pentru ocuparea funcţiei de şef de poliție oraș II la Poliția Orașului Sântana, va fi organizat un concurs în data de 20 august a.c.. Pentru ocuparea funcțiilor de șef de post la Postul Comunal de Poliție Tauț și Șepreuș, susținerea interviului se va face pe data de 23 august a.c.. Nu în ultimul rând, în data de 22 august, va fi susținut concursul pentru ocuparea pozi­țiilor de șef de post la Postul de Poliție Comunal Ignești, Chisindia și Pleșcuța.
Claudia Gavra

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.