Primăria a alocat Poliției Locale un nou spațiu, pentru ca angajații instituției să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune. Noul sediu al Poliției Locale este situat pe Calea Victoriei nr. 35B-37, are o suprafaţă de aproximativ 700 mp şi dispune de o platformă destinată parcării celor 25 de autovehicule din dotarea agenților. La noul sediu se vor muta directorul instituției și secretarul acestuia, Serviciul Ordine, Linişte publică şi Parcări 1, Serviciul Ordine, Linişte publică şi Parcări 2, Compartimentul Protecţia Mediului, Biroul Pază, Bunuri şi Valori, Serviciul Dispecerat şi Monitorizare, Biroul Tehnic – Informatic, Biroul Evidenţă-Procese Verbale şi Identificări Persoane, Biroul Activitate şi Control Comercial și Biroul Supraveghere Comunitară. „Intenţia municipalităţii arădene de a muta Poliţia Locală în apropierea Companiei de Transport Public Arad este pentru a avea un management al traficului şi a intervenţiei corelat cu ceea ce există azi în managementul traficului de tramvaie coordonat de CTP”, susține primarul Gheorghe Falcă.
(L.Ș.)

Recomandările redacției