carnePoliţiştii arădeni au depistat, în cadrul unor acţiuni organizate pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului şi achiziţiilor intracomunitare de mărfuri, aproximativ 2.500 de kilograme de legume şi fructe, care erau transportate fără  documente legale.
„Poliţiştii de investigare fraude au oprit, în trafic, la intrarea în ţară,  pe raza localităţii Nădlac, o autoutilitară, condusă de H. A., de 46 de ani, din Hunedoara, la control depistân­du-se 1.400 de kilograme de legume şi 1.070 de kilograme de fructe, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei. Pentru marfa transportată, conducătorul auto a prezentat un document justificativ emis de către o societate din Ungaria către o societate din Hunedoara, însă, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că firma avea activitatea suspendată de doi ani”, se arată în comunicatul Poliţiei Arad.
La un alt control, poliţiştii din Grăniceri l-au depistat în trafic pe C. Ş., din Alba, care transporta cu un autoturism 230 de kilograme de pulpe de pui şi 24 de kilograme de semipreparat gordon bleu, în scopul comercializării, fără a deţine documente de provenienţă. Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional cu suma de 1.500, respectiv 1.000 de lei, iar întreaga cantitate de mărfuri a fost reţinută în vederea confiscării.
(D.D.)

Recomandările redacției