Poliţiştii au depistat şi oprit în trafic dubiţa care a fost folosită pentru răpirea unei femei în centrul Aradului

0
395

Poliţiştii din judeţul Arad au identificat, miercuri, dubiţa cu care, în urmă cu două zile, o femeie ar fi fost răpită din centrul oraşului Arad, iar mai multe persoane au fost audiate. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, miercuri dimineaţa, poliţiştii comunei Vinga au depistat şi oprit în trafic dubiţa care ar fi fost utilizată, în urmă cu două zile, pentru răpirea unei femei din centrul oraşului Arad.

„În această dimineaţă (miercuri – n.r.), poliţiştii comunei Vinga au depistat şi oprit în trafic, pe raza localităţii Şagu, autovehiculul utilizat pentru comiterea faptei de lipsire de libertate produsă în urmă cu două zile, pe raza municipiului Arad. A fost identificat atât conducătorul auto cât şi celelalte persoane participante la săvârşirea infracţiunii. În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Lorena Radu.

Persoanele identificate au fost conduse la sediul IPJ Arad, pentru a fi audiate. Poliţiştii arădeni încearcă să afle şi identitatea femeii, în condiţiile în care nimeni nu a sesizat dispariţia ei. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, mai mulţi trecători care se aflau în centrul Aradului, luni, au sunat la 112 pentru a sesiza faptul că o femeie a fost răpită, informează Mediafax.

Martorii le-au povestit poliţiştilor că o dubiţă în care se aflau mai multe persoane a oprit lângă o femeie care se afla pe trotuar, pe Calea Iuliu Maniu. Aceştia s-au năpustit asupra femeii şi au urcat-o cu forţa în autovehicul. Femeia ar fi încercat să se opună şi a strigat după ajutor. Poliţia a instituit filtre la intrarea şi ieşirea din oraşul Arad, cu scopul identificării maşinii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.