armeÎn urma acţiunilor polliţiei pe raza judeţului, în data de 24 iunie, poliţiştii arădeni au depistat trei arme ai căror pro­­- prietari nu au respectat regimul armelor şi muniţiilor. Astfel, pe raza fondului de vâ­nătoare al Ocolului Silvic Lipova, poliţiştii arădeni au depistat un bărbat care de­ţi­nea ilegal, o armă de vânătoare şi cartuşe.
În cadrul unei acţiuni a poliţiştilor Postului de Poliţie Şiştoravăţ şi ai Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase, pe linia combaterii infracţiunilor de braconaj cinegetic, a fost depistat Alin A., de 32 ani, din Lipova. Bărbatul conducea un autoturism Renault pe raza localităţii Cuveșdia, iar în autoturism a fost depistată o armă de vânătoare marca IJ 43E şi 8 cartuşe de vânătoare calibru 12, fără ca bărbatul, deţinător legal de armă letală, să deţină autorizaţie de vânătoare. Arma şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor.
Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Păuliş şi de la Secţia Nr. 7 de Poliţie Rurală Lipova, au depistat la locuinţa unei femei, două arme de tir sportiv deţinute ilegal. La reşedinţa lui Cornelia P., din localitatea Păuliş, poliţiştii au depistat două arme de tir sportiv cu aer comprimat, calibru 4,5 mm, respectiv calibru 5,5 mm, deţinute fără drept. Armele au fost ridicate în vederea cercetărilor. Poliţiştii continuă cercetările.
(C.G.)

Recomandările redacției