sfaturiPolitiştii au început o campanie de prevenire a furturilor din locuinte, sub titlul „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”. În perioada mai-iulie 2013, Poliţia Română, în parteneriat cu Groupama Asigurări S.A, desfăşoară o campanie intitulată „Nu-ţi scăpa casa din ochi!”, având ca scop informarea populaţiei asupra modului de prevenire a furturilor din locuinţe. În cadrul campaniei, poliţiştii vor oferi recomandări populaţiei pentru a nu deveni victimele hoţilor din locuinţe.
Campania a fost lansată ieri şi la Arad, unde poliţiştii arădeni au vizitat deja mai multe asociaţii de locatari, din Cartierul Micălaca. Locuitorii acestui cartier au fost vizitaţi de către poliţiştii care le-au transmis recomandări preventive în acest sens.
„Pentru promovarea mesajelor campaniei, la nivel naţional au fost realizate 300.000 de scrisori adre­sate cetăţenilor şi au fost tipărite 5.000 de afişe care vor fi expuse la avizierele blocurilor, la sediile uni­tă­ţilor de poliţie şi la intrările în centrele comerciale. Reacţiile arăde­nilor la această campanie au fost pozitive, mulţi dintre aceştia fiind conştienţi de faptul că infractorii spe­­culează neglijenţa lor în a-şi securiza casa, în special în mediul urban. Acţunile de prevenire se vor desfăşura în toate cartierele municipiului Arad”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Camelia Tuduce.
Câteva dintre recomandările poliţiştilor au fost: echiparea uşilor cu sisteme de prindere solide, inclusiv cu bol­ţuri care să asigure protecţia; mon­tarea interfonului, care descurajează orice hoţ; a lăsa impresia că în apartament sau în casă mai locuieşte cineva; la plecarea de acasă, a se verifica dacă este închisă uşa şi dacă este pusă siguranţa; dacă a dispărut o cheie, trebuie înlocuită imediat încuietoarea sau lacătul, pentru că acea cheie e posibil să fi fost sustrasă; ferestrele duble oferă mai multă protecţie decât cele simple; este indicat ca, în funcţie de posibilităţi, să se încheie un contract de asigu­rare a bunurilor cu o firmă de spe­cialitate; dacă vecinii sunt cei plecaţi şi se observă ceva suspect la apartamentul lor (persoane necunoscute, urme de forţare etc.) trebuie telefonat de îndată la 112 sau la cea mai apropiată secţie de poliţie. Cu cât Poliţia este anunţată mai repede, cu atât şansele de a prinde infractorii şi de a recupera bunurile sunt mai mari.
Claudia Gavra

Recomandările redacției