Tragedie la Almaş, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când un tânăr de 36 de ani a murit într-un accident rutier. Florin Ardelean, un reputat sculptor arădean, se afla pasager pe bancheta din faţă în aututurismul condus de nimeni altul decât Darius Creţ, poliţist în cadrul Biroului Rutier. Acesta din urmă, a suferit multiple fracturi la membrele inferioare, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp din faţa primăriei Almaş. În seara fatidică, şoferul s-a urcat la volan după ce a consumat băuturi alcoolice, astfel se poate spune că şi-a condus prietenul spre moarte. În urma recoltării probelor biologice, a reieşit o alcoolemie de 1.00 la prima probă, iar la a doua 0.85 g/l de alcool pur în sânge. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că, în data de 24 iulie, în jurul orelor 0.30, un tânăr de 26 de ani din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe DN79, pe raza localităţii Almaş, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, mai precis o curbă la dreapta semnalizată corespunzător, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a pătruns pe constrasens, ajungând într-un stâlp. În urma impactului, un bărbat de 36 de ani, pasager în autoturism a decedat iar conducătorul auto a fost accidentat grav. În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, inspector Lorena Pîrvulescu.

Recomandările redacției