Marți, 11 septembrie a.c., arădenii vor avea parte de o serie de evenimente în municipiul Arad, de Ziua Pompierilor. Efective ale ISU și tehnica din dotare vor putea fi urmărite defilând prin centrul municipiului, iar în fața Primăriei Arad, va avea loc ceremonialul militar. Trupele de pompieri vor pleca, în jurul orei 10.30, din unitate, urmând traseul: strada Andrei Șaguna – Octavian Goga – Horea – Primărie. De la ora 11.00 va avea loc ceremonialul militar și defilarea. Ulterior, o altă manifestare va fi desfășurată, de data aceasta pe râul Mureș: din zona bazei sportive „Voința”, arădenii vor putea asista la defilarea ambarcațiunilor pe Mureș.  Ziua Pompierilor se sărbătorește în data de 13 septembrie, și marchează bătălia de la Dealul Spirii, care a avut loc în 1848 la București între compania de pompieri condusă de căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman. Această zi a fost desemnată ca Zi a pompierilor din România, în cinstea eroismului de care a dat dovadă subunitatea de pompieri în acea luptă din timpul Revoluției Române din 1848. Legal, oficializarea ei s-a produs începând cu anul 1953.

Recomandările redacției