exercitiu

Pompierii din cadrul ISU, vor performa un exerciţiu, cu scopul de a proteja arădenii de accidentele produse de valurile de căldură, care urmează să lovească în decursul acestei veri.

Mâine, începând cu orele 09.45, în Municipiul Arad se va desfăşura un exerciţiu complex de intervenţie cu forţe în teren. Tema exerciţiului este „Protecţia populaţiei în situaţii de urgenţă produse de manifestarea valurilor de căldură pe teritoriul Municipiului Arad”. Exerciţiul va avea loc sub egida proiectului finanţat cu fonduri europene intitulat „ SEERISK” şi va constitui etapa de verificare practică a concluziilor reieşite în urma întocmirii hărţii de risc la valuri de căldură a municipiului Arad.

„Principalele momente create în timpul exerciţiului vor fi următoarele: evacuarea Şcolii Generale nr.3 – str. Oituz (ora 10.00), intervenţia la un accident grav produs în zona stadionului UTA (ora 10.45), intervenţia pentru stingerea unui incendiu ( fosta fabrică IMAR 11.15)“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Recomandările redacției