Preşedintele Pro România, deputatul Victor Ponta, a declarat miercuri, la Târgu-Jiu, referitor la alegerile prezidenţiale din acest an, că este dispus să lase la o parte orgoliile şi să susţină un candidat care se va desprinde de Liviu Dragnea, făcând referire la Călin Popescu Tăriceanu sau la Corina Creţu, potrivit Agerpres.

„E Tăriceanu, parcă, la egalitate cu mine. Dacă Tăriceanu se desprinde de Dragnea şi nu mai susţine toate măsurile astea aberante – el m-a susţinut în 2014 – pot să-l susţin şi eu. Este Gabriela Firea, cu care n-am avut o relaţie bună în ultima perioadă, tocmai pentru că era mare iubire cu Dragnea, până i-a arătat Dragnea ce înseamnă iubire. Are şanse? O susţin. Este Corina Creţu cu care am avut întotdeauna o relaţie bună, dar nu ştiu dacă vrea să candideze, dar altfel un om pe care îl apreciez şi care cred că are calităţile, are relaţii europene mult mai bune decât Iohannis, e mai PSD-istă decât Dragnea. Mai sunt şi alte variante, de asta v-am zis că las la o parte orgoliile, las la o parte lucrurile personale, pentru că miza e mult prea importantă, şi pot să fac campanie pentru cineva în care cred cu adevărat că poate fi o alternativă”, a spus Ponta.
Reacţie de la ALDE
Ca urmare a declaraţiilor lui Victor Ponta, liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, a declarat că în partid nu s-a discutat despre ruperea coaliției de guvernare pentru a face o alianță prezidențială cu Pro România și a adăugat că Tăriceanu ar trebui să fie candidatul comun PSD-ALDE.

„Acum nu știu ce va hotărî până la urmă dl Ponta, noi suntem într-o coaliție cu PSD. Atât președintele Tăriceanu cât și Dragnea au spus că vor decide să aibă un candidat comun la Președinție, așadar orice altă combinație în afara coaliției de astăzi nu este luată astăzi în discuție din punctul meu de vedere. Ce se va hotărî ulterior când se va stabili candidatura la Președinție, dacă se hotărește să se meargă cu candidat comun, că într-o variantă că vor decide și alte partide să susțină necondiționat, aia e foarte bine. Încă o dată, nu există nicio discuție în ALDE ca să renunțăm la o alianță cu PSD pentru o alianță cu Ponta, nici vorbă de așa ceva”, a declarat liderul senatorilor Daniel Zamfir.

Foto Ponta-tăriceanu: Ponta, dispus să-l susţină pe Tăriceanu la prezidenţiale

 

 

 

 

Recomandările redacției