Popa: „Curios de reacția jucătorilor în fața unui adversar bun, dar și de maniera de arbitraj”

0
64

Șoimii Pâncota a avut o ultimă lună dificilă, punând la păstrare un singur punct din 15 posibile. Frustrarea este cu atât mai mare cu cât în două-trei partide, incluzând și derby-ul de sâmbăta trecută cu UTA, „alb-negrii” au evoluat destul de bine și  meritau mai mult din punct de vedere al rezultatului.
„Pragmatici și nu naivi”
În intermediara de azi nu mai e loc de scuze și alibiuri. Sigur, în Podgorie vine una dintre echipele cu pretenții ale seriei, dar foamea de puncte a gazdelor e atât de mare încât e de așteptat o mobilizare maximă din partea tuturor. „Parcă m-am săturat să ni se aprecieze jocul, exprimarea în teren și să luăm goluri pe nai­vități, la faze simple. De data aceasta mi-ar plăcea să fim și noi pragmatici, să înscriem noi din faze fixe sau jumătăți de ocazii și să mai acumulăm puncte. Chiar sunt curios de reacția jucătorilor în fața unui adversar bun, poate cea mai completă echipă din serie, alături de Mediaș. Brașovul are meritul de a-și fi păstrat nucleul de jucători din Liga 1, probabil îi și plătește destul de bine și,  din câte văd, sunt și cu banii la zi. Va fi interesat de urmărit cum vom știi să ne batem cu ei, pentru a ne atinge scopul, cel puțin un punct. Sigur, pe hârtie ei sunt favoriți, dar cred că e timpul să ne deblocăm și noi. Am văzut meciurile lor cu Olimpia Satu Mare și CSM Râmnicu Vâlcea, au și puncte slabe, totul e să putem profita de ele”, a precizat Ionuț Popa.
La capătul răbdării privind arbitrajul
Totodată, experimentatul tehnician mai spune că e foarte atent și la factorul arbitraj. „Avem deja o listă cu greșeli importante de arbitraj comise împotriva noastră în ultimele meciuri, inclusiv cea cu UTA, când ne-a fost anulat eronat acel gol. Dacă vom fi dezavantajați și cu Brașovul vom înainta un memoriu la Fede­rație, respectiv la Comisia Centrală de Arbitri și așteptăm o reacție radicală din partea lor. Totuși, sperăm să nu fie cazul și să fim arbitrați corect de acum înainte, începând cu partida cu FC Brașov”, a mai punctat „Mister”.
Accidentarea lui Pascariu îl trimite în tribună pe Ousmane
„Alb-negrii” au o problemă importantă de lot în vederea confruntării cu FC Brașov, mai ales că are oamenii numărați în defensivă. Claudiu Pascariu are amigdalită și nu poate fi utilizat astăzi, începând cu ora 14. „Asta înseamnă că Traore trebuie să intre neapărat în lot, iar Ousmane, ca cel de-al treilea jucător extracomunitar, iese din nou din calcule”, a confirmat Popa. Absent ar putea fi și Flavius Cuedan, care acuză dureri la spate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.