Popa: „Jucătorii vor plăti prin antrenamente pentru atitudinea lor!”

0
17

Șoimii Pâncota nu au putut să lege două victorii consecutive, reușind doar o remiză pe teren propriu cu Tărlungeniu. Acest lucru l-a înfuriat pe Ionuț Popa, care și-a amenințat jucătorii la finalul partidei.
Experimentatul tehnician nu
și-a menajat din nou fotbaliștii. „Am făcut o primă repriză bună, în care echipa a arătat valențe tehnice, tactice, faze bune de joc, puteam să mai marcăm cel puțin două goluri. Deși atențio­nați la pauză,  în partea a doua, jucătorii mei au făcut inexplicabil un pas în spate. Nu știu cine comandă din teren sau de unde vine ideea asta, să stea liniștiti în spate, să conserve rezzultatul, să ignore posesia, să neglijeze momentul de atac asupra adversarului când nu au mingea, lucruri care s-au întâmplat chiar din primul minut al reprizei secunde. Am strigat la ei, i-am atenționat, dar lipsa de valoare își spune cuvântul. Eu încerc să îi încurajez, să vorbesc frumos despre ei, dar când iei goluri doar din faze fixe și pe orice centrare, când fie greșește fundașul sau portarul, în­seamnă că valoarea își spune cuvântul. Sunt dezamăgit de jocul lor. Se pare că jucătorii sunt și puțin lejeri în tot ceea ce fac, sunt liniștiți uneori și când rezultatul nu le conferă posibilitatea unei bucurii, iar acest lucru mă pune pe gânduri. Voi discuta cu conducerea clubului ca atunci când se manifestă atitudini de genul celei din partea a doua, să se taie în carne vie, din salariile pe care le au de primit. Ei trebuie să fie plătiți, cum scrie în contract, asta le e meseria, dar în partea a doua și-au bătut joc de meseria lor pur și simplu”.
Astfel, pe Dragalina și compania îi așteaptă o săptămână încărcată: „Noi suntem de vină pentru că ei în prima ocazie nici nu au existat, nu s-au apropiat de poarta noastră. Iar în partea a doua am căzut fizic, psihic, iar această atitudine mă deranjează. Am avut situații când am tras la poartă aiurea, ei sunt vinovați. Miercuri au câștigat cu altă atitudine și dăruire și am spus că este doar meritul lor. Acum e normal să îi cert, că nu e meritul meu că i-am pus în teren și am condus la pauză, e tot al lor. Dar și meritul lor este la greșelile care se fac, la gol a venit o centrare pe șase metri la care au greșit atât portarul cât și fundașii. Era o minge imposibil de ajuns de adversari și nu e posibil ca un jucător cu experiență să nu anticipeze ce urmează să se întâmple. Pe mine mă deranjează gândirea lor infantilă în joc pentru că așa își arată valoarea. E păcat, noi ne chinuim să ținem jocul și vine o echipă ca Tărlungeniul și îți creează probleme. În partea a doua au ieșit la joc iar noi nu am înțeles că trebuie să le dăm o ripostă la fel. Aici e marea pro­blemă, ne chinuim degeaba cu jucătorii dacă nu înțeleg niște lucruri. Vor suferi enorm în săptămâna care urmează din punct de vedere al pregătirii. Eu sunt tipul care atunci când nu merge treaba și jucătorul nu respectă ceea ce îi spun, nu îi tai banii, dar mă răzbun prin antrenamente”, a concluzionat Ionuț Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.