UTA a urcat pe podium după victoria de la Timișoara și a și rămas acolo și după remiza dintre FC Argeș și Energeticianul. Cu toate acestea, Ionuț Popa refuză să vorbească
despre promovare ca obiectiv stagional, ba, mai mul,t ține „ștacheta” destul de jos. Chiar antrenorul UTA-ei susține că ținta prezentei ediții de campionat, stipulată în contractul său împreună cu conducerea clubului, este ocuparea unuia dintre locurile 10-15.
Așa stând lucrurile, Popa susține că nu s-a gândit niciodată să „aburească” suporterii pentru a ieși într-o lumină pozitivă în cazul unui rezultat mai bun la finalul sezonului. „Nu vreau să se creeze iluzii, noi suntem o echipă nou-formată cu un obiectiv clar, pe care îl am și în contract. Iar acesta este o clasare pe locurile 10-15, lucru stabilit între mine și conducere la începutul sezonului, ținându-se cont de situația financiară și schimbările masive de lot. Orice echipă care face performanță în campionat are salariile la zi, lucru care reprezintă o motivație în plus. Și la noi ar fi altă situație dacă s-ar întâmpla acest lucru, dar banii de la Primărie nu pot fi folosiți pentru salarii și atunci suntem cam în aer din acest punct de vedere. Așadar, nu vrem să aburim suporterii cu obiectivul, la noi e abureală doar în ziua de salar, când nu mai știm cum să scoatem cămașa”, spune antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.
Chiar dacă nu a recunoscut cu subiect și predicat că una dintre ofertele venite recent pe adresa sa a fost de la Petrolul Ploiești, „Mister” nu a ascuns faptul că astăzi putea fi antrenorul unei echipe cu un buget infinit mai mare și obiectiv declarat promovarea. „Ne-am înhămat în vară la acest proiect și încercăm să scoatem rezultate cât se poate de bune, indiferent de finanțe și de valoarea jucătorilor. Mă bucur dacă se gândesc alte echipe la mine, dar interesul din partea mea nu există” a mai menționat Popa.
Experimentatul tehnician ară­dean mai susține că a încasat un singur salariu de la clubul UTA în returul stagiunii precedente și că a ramas având speranța că grupul de investitori belgieni propuși la Arad de Marius Stan și Marian Costea va asigura un buget necesar promovării. După ce totul s-a dovedit un simplu balon de săpun, Ionuț Popa a rămas – totuși – pe loc, fără – însă – a-și putea asuma o clasare pe unul dintre primele trei locuri în clasament la finalul stagiunii.

Recomandările redacției