Popas ecologic inedit în Poiana Călinesei

0
141

În contextul ecologic în care clima se schimbă, dar și alimentația și agricultura locală, ne face să considerăm preocupările lumii împotriva sărăciei și foamei ca un obiectiv și mai greu de obținut, în prezența unui fenomen complex ca schimbările climatice. În logica de a înfrunta provocările pe care natura le pune omului și omul le pune naturii orice activitate de ecologie este bine-venită. În acest context, popasul unor arădeni în mijlocul unui cadru inedit ca cel din Poiana Călineasa a fost pentru toți de bun augur și zile de bucurie, mai ales atunci când te afli în preajma unor „ferme” de cai atât de frumoși. Ghidul nostru a fost Liviu Paşca care ne-a dus aproape de acești cai superbi, chiar în interiorul propriei sale „stâni” de animale, dar și de modul de viață al oamenilor ce practică o agricultură montană. Cei care sunt angajați direct în munca pământului, a creșterii animalelor, a pescuitului mic, a pădurilor sau trăiesc în zone rurale în confruntare directă cu efectele schimbărilor climatice, experimentează că, dacă se schimbă clima, și viața lor se schimbă treptat. Asupra lor se abat situații dificile, uneori dramatice, viitorul devine tot mai nesigur și astfel se impune gândul de a părăsi case, relații și sentimente. De la în­țelepciunea comunităților rurale putem învăța un mod de viață care poate ajuta să ne apărăm de logica consumului și a producției cu orice preț, logică ce, îmbră­cându-se cu justificări bune, precum creșterea populației, în rea­- litate tinde numai la creșterea profiturilor. Așadar, este nevoie nu de precauție, ci îndeosebi de înțelepciune! Aceea pe care agri­cultorii, pescarii, crescătorii de ani­male o păstrează în amintire de multe generații și pe care astăzi o văd ignorată și uitată de un model de producție care este în folosul unor grupuri restrânse și al unei porțiuni mici din populația mondială. Să ne amintim că este vorba despre un model care, cu toată știința sa, permite, la nivel de mapamond, ca aproximativ opt sute de milioane de persoane să su­fere încă de foame.
Arhim. Teofan Mada

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.