Arădenii vor avea parte de un adevărat răsfăț teatral în seara de joi, 6 decembrie, atunci când la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” se vor juca două spectacole, bine primite de spectatorii de până acum: „Orașul nostru” și „Disputa”.

Astfel, de la ora 17, sala Studio va găzdui spectacolul „Orașul nostru”, în regia lui Cristian Ban, una dintre cele mai îndrăgite montări locale. „Nostalgia pentru zilele în care oamenii trăiau şi nu se lăsau trăiţi face ca un spectacol precum «Oraşul nostru» după Thornton Wilder, în regia lui Cristian Ban, de la Teatrul Clasic «Ioan Slavici» Arad să devină o insulă de normalitate uitată la care tânjim. Spectacolul este nu doar frumos în sine, ci armonios, bine acordat şi motivat în toate aspectele”,scria, despre acest spectacol, în revista yorick.ro, criticul de teatru Alina Epingeac.

O oră și jumătate mai târziu, de la ora 19:30, sala mare a Teatrului Clasic va găzdui „Disputa”, un alt spectacol de succes, în regia lui Vlad Massaci. Este vorba de o coproducție cu Teatrul Nottara din București care îi reunește în aceeași distribuție pe Izabela Neamțu, Zoltan Lovas, Călin Stanciu, Anca Băjenaru, Cecilia Lucanu – Donat, Alex Mărgineanu, Cristina Juncu și Răzvan Bănică. „Cum s-a inventat primul sărut? Cum s-au descoperit sexualitatea și narcisismul? Cum au avut lucrurile obișnuite ale vieții noastre o «prima dată»? Acțiuni care nouă ni se par rutină sunt pentru alții «prima oară» și asta la o vârstă când sunt conștienți! Am vrut să văd cum niște tineri devin conștienți de sine. În text s-ar înțelege că ei sunt într-un soi de paradis. Dar paradisul ce altceva era decât laboratorul lui Dumnezeu? Am impresia că asupra noastră se face un experiment, că intrăm ușor-ușor într-o distopie, ca în filmele SF. Dar experimentul nu îl face cineva – nu cred în teoria conspirației –, ci, probabil, noi suntem deopotrivă cobai și zei. Îmi pare că la nivel mondial se reconfigurează relațiile între sexe, se renegociază conceptul de normalitate și toate astea se regăsesc și în această montare cu textul lui Marivaux (plus monologul final scris de Isabela Neamțu)” – astfel își argumentează, în câteva cuvinte, demersul artistic, regizorul Vlad Massaci.

Bilete pentru cele două spectacole se găsesc fie la casieria TCISA, fie online, pe www.biletmaster.ro.

Recomandările redacției