Un jandarm arădean, aflat în timpul liber, a găsit, ieri, un portofel, în timp ce își făcea cumpărăturile într-un supermarket. Fără să stea pe gânduri, plutonierul Andrei Scorțar a luat portofelul și s-a îndreptat spre punctul de informare a magazinului. Aici, dispecera a dat sfoară-n țară, prin sistemul de amplificare, că cineva a găsit un portofel, anunțând totodată și numele celui care l-a pierdut. „În scurt timp la punctul de informare s-a prezentat un domn de 45 de ani, care încă se afla în incinta magazinului. Aces­ta a ramas plăcut surprins de gestul colegului nostru, având în vedere că în portofel alături de suma de bani, se mai aflau carduri de credit și salarii, cartea de identitate și alte documente de identificare. Jandarmeria Arad salută gestul colegului nostru și pe această cale infor­- măm că «Însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor» constituie infracțiune, conform Art. 243 potrivit Noului Cod Penal”, se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei.               (L.Ș.)

Recomandările redacției