Doi tineri din Timişoara şi-au văzut moartea cu ochii, după ce au fost răpiţi de 6 bărbaţi cu cagule.

S-a întâmplat îl localitatea Ghioroc din judeţul Arad, unde victimele au mers să se întâlnească cu un prieten. Când s-au dat jos din maşină, asupra lor au tăbărât şase indivizi care aveau feţele acoperite. Aceştia i-au lovit pe timişoreni, i-au dus cu forţa într-o casă, unde au fost legaţi cu cătuşe şi bătuţi ore în şir, scrie sursadevest.ro.

Totul din cauză că unul dintre ei ar fi împrumutat bani de la cămătari şi nu i-a restituit la timp. Printre cei şase agresori se numără şi Rafael Maleş, preşedintele organizaţiei de tineret PNL Lipova şi vicepreşedinte TNL Arad.

„Nu este nimic adevărat. Totul este fals. Nu ştiu de cum aceşti indivizi la mine… m-au sunat într-o zi şi mi-au cerut o sută de mii de euro, ca să nu depună plângere împotriva mea. Eu sunt nevinovat, aşa că nu am acceptat să le dau bani. M-au terorizat însă, cu telefoane, aşa că am decis să mă întâlnesc cu ei. Au insistat să le dau 100.000 de euro, însă eu le-am spus că nu am nicio legătură cu ce li s-a întâmplat şi o să îi dau în judecată pentru şantaj”, a declarat pentru sursadevest.ro, Rafael Maleş, preşedintele TNL Lipova.

Victimele au depus însă plângere Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, însă magistraţii de aici au declinat dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.

Recomandările redacției