Povestea se repetă

Zilele trecute, doi înalţi demnitari din Justiţia românească au fost furaţi la un hotel din Arad. Mi-aduc aminte că, înainte de 1990, la acelaşi ho­tel s-a petrecut un furtişag absolut hilar, cu implicaţii intercontinentale. Venise la Întreprinderea de Vagoane din Arad o delegaţie din ţara socia­listă şi prietenă, Republica Populară Chineză. Cam la vreo cincisprezece comunişti chinezi, simpatici-foc, care zâmbeau douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Fireşte, au fost cazaţi pe acelaşi etaj, în camere alăturate. Moştenitori ai unei civilizaţii multimilenare, care înflorise cu mult timp înainte ca prin spaţiul carpato-danubiano-pontic să răsune primul dangăt de clopot al vreunei mioriţe, delegaţii din Republica Populară Chineză au făcut un lucru cât se poate de sănătos şi de igienic în contextul propriului comportament: seara, când au intrat în camerele de hotel care le-au fost alocate, s-au descălţat şi şi-au lăsat pantofii în faţa uşii, pe coridor. În faţa acestui comportament cu totul neaşteptat pentru deprinderile valahe, primele care au rămas „mască” au fost cameristele, care au răspândit vestea prin tot hotelul. Mai departe, lucrurile au mers ca „unse”. Dimineaţa, oaspeţii chinezi au rămas ca-ntr-unul din romanele lui Zaharia Stancu: desculţi. Se strânseseră, stânjeniţi, într-una dintre camerele de hotel, aşteptând o soluţie salvatoare din partea oficialilor arădeni. Iar „înalţii” noştri oficiali făceau ce face orişice politician provenit de la sapă, ţapină sau târnăcop: dădeau vina unii pe alţii. „Tovarăşii” secretari de partid răcneau la bietul director de hotel, ameninţându-l cu destituirea, cu „canalul” şi cu puşcăria, securiştii zornăiau din cătuşe, ameninţându-i pe miliţienii de la pază că nu-s buni de nimic şi că toată noaptea au petrecut în „night”-ul de la etajul zece, iar cameristele susţineau sus şi tare că „chinejii” şi-au făcut-o cu mâna lor, întrucât nici un om normal nu-şi lasă papucii în faţa uşii. Până la urmă, un „tovarăş” mai sprintenel la minte a venit cu iniţiativa sal­vatoare: tovarăşii din China să spună fiecare ce număr de pantofi poartă, iar o maşină de la gospodăria de partid să meargă până la Fabrica „Liberta­tea” şi să ia de acolo pantofi noi-nouţi. „Hai să le dăm câte două pe­rechi, una neagră şi cealaltă maro, să ne mai spălăm ruşinea obrazului” – a mai spus cel mai „înalt” tovarăş arădean, după care câţiva comunişti mai mărunţi, mai săritori şi mai dornici de parvenire s-au grăbit să alerge la       fabrica de încălţăminte de pe    platforma industrială din Aradul Nou.
Delegaţii din Republica Populară Chineză n-au mai stat încă o zi la hotelul cu pricina, ca să vă pot spune dacă au mai îndrăznit să-şi lase pantofii la uşă. Însă, arădenii care i-au însoţit şi pe parcursul celei de-a doua zile la vizita pe care au continuat-o la Întreprinderea de Vagoane, mai povestesc şi astăzi despre cum păşeau „tovarăşii chinezi”: mărunt de tot, ca nişte gheişe japoneze, iar zâmbetul de pe buze aproape că le dispăruse cu totul. Fie de la păţania ruşinoasă de la hotel, fie, mai degrabă, de la faptul că pantofii de la „Libertatea”, fiind noi-nouţi, în rodeau de mama focului…