ManSimona Man, preşedintele PP-DD a  fost prezentă la finele săptămânii trecute la Arad. În afară de prilejul de sfârşit de an, întâlnirea cu membrii şi simpatizanţii partidului -atâţia câţi or mai fi- a fost un prilej de a lua pulsul organizaţiei. De altfel, acest lucru nu l-a ascuns nici Liviu Neagu secretarul general al PP- DD, mai ales după „hemoragia deschisă” cu care se confruntă partidul în ultimele luni. Astfel că acum din 68 de parlamentari s-a ajuns la fix jumătate, adică 34.
„Trăim un paradox, elec­toratul nostru nu mai este reprezentat proporţional cu votul său. În schimb partide de buzunar îşi îngroaşă rândurile, pe zi ce trece cu parlamentari de la noi”, a punctat Neagu. Cel mai apropiat examen este cel al europarlamentarelor de la anul. Cap de listă  va fi Simona Man, iar „violeţii” ţintesc un scor apropiat de cel de la alegerile generale, adică, 15% din sufragii.
(G.C.)

  • A.Pop spune:

    Un partid de TV, fara doctrina, fara personalitate, adresat exclusiv prostimii. Cum, in Romania, randul acestora din urma este consistent, bineinteles ca pot miza pe un scor favorabil la alegeri.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției