copertaCu ochii şi cu sufletul privim înaltul cerului, cerând îndurare şi/sau clemenţă, şi ne punem o întrebare veche de când lumea: „de ce noi?” sau varianta, asemenea Lui:„Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?”[1]/pedepsit sau „Divinitatea nu este dreaptă!”. Oare chiar aşa?

Dreptatea este la Dumnezeu. Mă tem că inclusiv noi, cei de astăzi, poate chiar mai mult decât semenii noştri din alte epoci, repetăm scenariul de acum două mii de ani, reaşezând ierarhiile valorilor potrivit dreptăţii omeneşti: cinstim pe cei drepţi şi blamăm pe cei păcătoşi; ne sprijinim pe cei bogaţi şi ne îndulcim cu prezenţa lor; pe cei săraci îi compătimim şi uneori îi dispreţuim, umplându-i cu vorbe grele de fiecare dată când îi vedem şi făcându-i să nu mai vină a doua oară la noi. Suntem prieteni cu fariseii, cu cei de neam bun,  cu mai marii vremurilor şi ţinem la distanţă pe vameşi şi pe desfrânaţi, căutăm compania cărturarilor şi evităm asocierea cu oamenii simpli, needucaţi, dăm întâietate oamenilor de succes şi izolăm pe cei ce nu ne aduc beneficii şi aşa mai departe. Mai marii noştri, în dorinţa de a-i uzurpa demnitatea Bunului, s-au căţărat pe poziţii de multe ori nemeritate.[2]

Ne declarăm răspicat creştini. Oare chiar suntem? Trăim într-o ţară splendidă. Noi însă umbrim aproape degeaba acest pământ sacru, Grădina maicii Domnului. Bărbaţi mari de-a lungul vremurilor ne-au fost exemple, femei puternice şi frumoase le-au stat aproape, dar poporul a fost şi este sărac. De aici necazuri multe. Credinţa fără fapte este moartă. Câtă suferinţă putem citi în privirile orfanilor! Câtă lipsă de iubire… Ascultaţi cu sufletul strigătul pruncilor nenăscuţi, avortaţi sau abandonaţi; peste două milioane de crime, suflete nevinovate ne stau pe conştiinţa poporului. Mă îngrozesc cât de haini putem fi. „Iar dacă dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte…, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt”[3]. Câţi dintre noi se duc să dea o mână de ajutor în azilele de bătrâni? Vorba bună de multe ori poate suplini mulţi euro. Eu şi tu, iubite cititorule, ce am făcut azi pentru aproapele nostru? Umanitatea ne-a depersonalizat şi am creat instituţii şi birocraţie. Mulţi dintre voi aţi văzut copii care mâncau mercur, de foame! Iată doar o parte a dreptăţii divine care leagă acest popor de suferinţă. Ani de-a rândul am privit „Memorialul durerii”. Degeaba. Mii de oameni se nevoiesc în pelerinaje. Doar că noi, acolo, ne vedem de interesul nostru, iar chipul Mântuitorului în suferinţa umană nu se oglindeşte în ochii noştri acoperiţi de cataracta egoismului şi a iubirii de sine. Tu, iubite cititorule, ai vecini şi prieteni… şi crezi întru-Unul Dumnezeu. Rezultat: sărăcie continuă. Ce sădim noi acum vor culege copii noştri în viitor. Ne-am obişnuit doar să cerem, de parcă El ar fi un furnizor de servicii.

Waltraut este un nume cu origine germanică arhaică. Rădăcinile familiei se întind către primul mileniu, în prejma ultimei migraţii a goţilor. Etimologia numelui ne confirmă cât de duri şi intransigenţi erau. Neam de conducători sau sfinţi, artişti şi savanţi. La noi a ajuns o ramură ca pentru noi. Poate- poate vom primi ceva firmituri din înţelepciunea divină.

În ciuda faptului că părinții nu au fost de acord cu relația lor, în anul 1985 s-au căsătorit. În luna mai a aceluiaşi an au adus pe lume primul lor copil, o fată pe nume Cristine. Erau tineri cu mari speranțe de viitor. În 1989 a doua lor fetiță vine pe lume: Martina. Erau o familie fericită. Însă totul s-a năruit nouă ani mai târziu, când tatăl își părăsește familia, pentru o altă femeie, în urma lui lăsând doar probleme. În anul 1999, fata cea mare, Cristine, ajunge la spital, fiind internată la pediatrie 2 timp de 4 luni jumătate, timp în care mama și sora nu puteau fii lângă ea din motive financiare, iar tatăl a vizitat-o o singură data, de ea având grijă o prietenă de familie a mătuşii ei şi personalul medical. Au urmat lungi tratamente de recuperare prin diferite centre, diagnosticul fiind distrofie musculară facio-scapulo-humerală progresivă, ajungând să depindă de scaunul rulant. În 2010, mezina familiei se căsătoreşte. În acelaşi an aduce pe lume primul ei copil, Robert, după ce in urmă cu doi ani pierduse o sarcină în luna a şasea. Robert era lumina și binecuvântarea casei, un îngeraș. În martie 2012, într-o noapte, Robert face stop cardiorespirator. Cauzele nu au fost clare. Trei săptămâni mai târziu, în dimineața Sfintelor Paște, copilul moare după trei săptămâni de comă. Drama continuă. În acelaşi an, după o perioadă de câteva luni, ginerele familiei, Ştefan, tatăl lui Robert, este internat la Spitalul Județean Arad, fiind diagnosticat cu insuficiență renală, ajungând să fie dependent de dializă. Cum toate astea nu ar fi fost de ajuns, un credit de nevoi personale luat pentru o cunoştinţă de către Waltraut, mama fetelor, ajunge să le fie scoasă casa la licitație pentru suma de şase mii de lei de către o firmă de recuperare.

Dintre cei patru membri ai familiei, trei au probleme grave de sănătate. Singura care mai câştigă câte ceva este Martina. Cristina, sora cea mare, scrie versuri. Ce altceva poate să facă cu handicapul ei sever? De câteva zile i-a apărut, prin bunăvoinţa unei edituri arădene, al doilea volum de poezii. Peste o săptămână însă sunt mari şanse ca după licitaţie cei patru să fie poftiţi în stradă. 6400lei pentru ei este enorm. Avem posibilitatea ca prin faptele noastre mărunte să putem fi şi noi oameni. Atunci paradisul Maicii Domnului va fi aici prin iubire şi toleranţă. Minunea vom fi noi înşine şi poate genera mult bine. Marea miză este schimbarea atitudinii noastre faţă de aproapele nostru. Sunt convins, iubite cititorule, că împreună vom reuşi. Fie ca drama familiei Waltraut să genereze în noi începutul unui alt drum! Astfel, putem fi parte a dreptăţii Bunului Dumnezeu.

Cont COLECTOR

ASOCIAŢIA UMANITARĂ DIN DRAGOSTE PENTRU SUFLETE

Banca RAIFFEISENBANK ROMANIA ARAD

IBAN:RO74 RZBR 0000 0600 1344 0448

[1] Evanghelia după Matei Cap. 27, 46

[2] ierom. Hrisostom Filipescu

[3] Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Cap. 13

Recomandările redacției